Sinteti unul dintre cei care sustin ca PSD se descompune intr-un ritm accelerat. Cit de grava e situatia cu acest partid?

Nu cred ca se va descompune definitiv, ci ca structura pe care s-a construit PSD nu mai e viabila. Acest partid e obligat sa se reformeze. Sint obligati sa faca o reforma profunda, una pe care au intirziat-o deja foarte mult. In conditiile in care a pierdut guvernarea, PSD nu putea sa nu treaca printr-o criza grava, de genul celei de azi. Cu atit mai mult cu cit suspiciunile de coruptie in legatura cu lideri ai PSD sint foarte mari.

Trei crize intr-una E doar o criza?

E o tripla criza: de succesiune, de structura si de doctrina. Criza de succesiune e redundanta in PSD. E permanenta si tine de prezenta lui Ion Iliescu in viata partidului, o prezenta fizica episodica, dar politica, continua. Aceasta criza micsoreaza autoritatea succesorilor sai pina la diminuarea totala. Si acum e un episod de acest gen. Criza structurala se refera la faptul ca organizatiile din PSD sint intr-o situatie destul de instabila. In fine, in PSD e o criza doctrinara, una a orientarii politice. Dincolo de afirmarea curentelor reformatoare din partid, ea e reala. Criza de orientare priveste mesajul acestui partid fata de electoratul sau. Un electorat fara dimensiune ideologica, in diminuare biologica, ce obliga partidul la schimbare pentru a atrage un electorat stabil, ideologic. Presiunile asupra PSD de a se transforma dintr-un partid personalizat intr-unul ideologic e mai mare decit in cazul altor partide romanesti datorita apartenentei PSD la familia socialista europeana, cea mai structurata ideologic dintre toate familiile politice europene.

Considerati ca era inevitabila criza pe care o traverseaza acum PSD?

In conditiile in care PSD a ratat reforma in prima perioada de opozitie si in conditiile in care a aminat din nou reformarea in 2004, da, era previzibila. Si, cumva, inevitabila.

Ce scenarii de evolutie sint posibile in viitorul imediat?

Primul ar merge pe ideea conservarii structurale. S-ar pastra astfel profilul personalizat al partidului. Exista o premisa puternica pentru un asemenea scenariu: e un electorat relativ stabil pentru un anume PSD. Din punctul meu de vedere, nu e o solutie buna. Un al doilea scenariu ar lua in calcul o reforma temperata. PSD s-ar schimba gradual, in raport cu puterea si cu structurile organizationale. Al treilea scenariu ar fi cel mai radical: PSD ar fi supus unei reforme din temelii, a carei finalitate este aparitia unei puteri alcatuite din militanti socialisti de tip european. In fine, un al patrulea scenariu, a carui punere in practica s-a si incercat de altfel anul trecut, e acela al sciziunii. S-ar decupla de PSD grupul conservator; ar fi izolat in afara partidului.

Niciodata nu va mai fi ca inainte

Cum sta PSD in 2006 cu electoratul sau?

Social-democratii trebuie sa stie ca electoratul lor se subtiaza de la un scrutin la altul. Alegerile din 2000 si 2004 sint elocvente. In aceasta perioada, PSD a condus tara autoritar, a detinut toate pirghiile administrative si politice. Cu toate acestea, in 2004 nu a putut obtine decit 37%. E un scor pe care PSD nu il va mai realiza niciodata in contextul in care Romania va deveni, peste putin timp, o tara integrata in UE. PSD nu va mai avea niciodata in acelasi timp atit de multe pirghii, iar electoratul sau se va micsora si, pe anumite portiuni, se va dezintegra.

E actuala criza cea mai puternica din istoria social-democratilor?

Fara discutie. E cea mai ampla si mai mare criza a PSD, pentru ca structurile din interiorul PSD nu mai sint atit de coezive. Mai mult, exista grupari cu tendinte divergente sau chiar centrifugale. In plus, impactul mediatic al scandalurilor de coruptie asociate PSD e din ce in ce mai mare, iar presiunile integrarii europene sint imense. Nu inseamna ca aceasta criza va fi fatala pentru PSD, ci ca, oricare ar fi solutia luata, PSD va scadea.

Batalia viitorului

Politologul Cristian Pirvulescu nu exclude ca, in viitorul imediat, marile confruntari electorale se vor disputa intre PNL si PD. Democratii "fura" deja oameni de la PSD, ei fiind in ultimul an principalii beneficiari ai migratiei politice de sens invers. Acest scenariu ar fi, crede Pirvulescu, favorabil inclusiv PSD, pentru ca i-ar impinge pe social-democrati sa se reformeze. "Eu percep reanimarea temei fuziunii PNL-PD si ca pe o tentativa de a asigura o relativa coeziune Aliantei, evitind in acest fel relansarea PSD", spune presedintele Pro Democratia.

O directie politica originala

"PSD e singurul partid social-democrat din zona care nu are legatura directa nici cu socialismul interbelic (cum e cazul in Cehia) si nici cu partidele comuniste (cum e in Ungaria)", spune Pirvulescu. El adauga ca PSD are legaturi cu socialismul interbelic, la fel cum are si cu comunismul, dar indirect. In al doilea rind, "PSD nu a trecut prin social-democratia traditionala sau, in cel mai bun caz, putem spune ca a trecut mult mai tirziu. Au inceput abia in 2001 sa se gindeasca serios la social-democratie. In Romania nu au existat elemente doctrinare in ce priveste PSD si nici o dezbatere pina spre sfirsitul anului ‘90, cind pentru PSD a aparut oportunitatea fuziunii cu micile partide socialiste, in special cu PSDR si, astfel, alinierea la Internationala Socialista", e de parere Cristian Pirvulescu.

Administrare alternativa a reusitei electorale si a esecului dupa aceeasi reteta

Paradoxal, succesul si insuccesul PSD au aceleasi cauze. Evitarea constanta a reformei, forta carismei, incurajarea asistentialismului si absenta gindirii critice i-au dus pe social-democrati de la extaz la criza. Citita prin aceste grile, istoria celui mai mare partid politic romanesc post-decembrist devine inteligibila.

1. Mentinerea status quo-ului (prin proclamarea si aminarea constanta a reformelor structurale) a provocat

a) cresterea electorala prin:

- captarea automata a adeziunii vechilor structuri birocratice, neinteresate de pierderea privilegiilor dobindite sub comunism;

- captarea adeziunii electoratului proletar si rural, dependente economic de statul paternalist (furnizor de locuri de munca si de hrana) si prizonieri ai unei ideologii egalitare;

b) descresterea electorala prin:

- degradarea accentuata a nivelului de trai a electoratului PSD, urmare a aminarii perpetue a restructurarii economiei pe principii de eficienta (fenomenul permanentizarii tranzitiei) in ciuda subterfugiilor agravante ale guvernelor PSD de a continua "subventionarea" categoriilor defavorizate si a clientelei politice, celebre fiind acordarea de credite neperformante si indatorarea externa;

- pierderea in imagine prin asocierea partidului cu managementul dezastruos al intreprinderilor de stat (a caror privatizare a fost aminata, de asemenea), sustinut de guvernele PSD;

- asocierea cu imaginea de partid corupt ca urmare a ingineriilor financiare si a abuzurilor generate de aminarea unor masuri legislative vitale in domeniile bancar, fiscal, juridic, administrativ;

- izolarea internationala generata de mineriadele salutate de Ion Iliescu pentru "restabilirea ordinii" (adica a status quo-ului);

2. Consecintele cultului personalitatii

Citeste si:

a) cresterea electorala prin faptul ca:

- Ion Iliescu a fost mereu o locomotiva pentru PSD, ca "emanatie a revolutiei" si "om din popor". Abilitatea de lider charismatic a lui Iliescu a mers pina la perceperea sa ca un reformator;

b) descresterea electorala datorata:

- lipsei de rezerve de cadre "charismatice" care sa se identifice cu electoratul a lasat loc liber lui Basescu (alt "om din popor");

3. Urmarile absentei gindirii critice

a) cresterea electorala prin accea ca:

- electoratul a "cumparat" discursul egalitarist si nationalist si promisiunea reformei nedureroase;

b) descresterea electorala prin accea ca:

- electoratul PSD a platit si plateste consecintele "reformei nedureroase";

- electoratul s-a diminuat.

Ultimul an de fratie insingerata in PSD

In primul an din cel de-al doilea exil in opozitie al social-democratilor au fost repuse in discutie subiecte vechi pentru acest partid. Profilul liderului adecvat pentru PSD, raportarea la ideea de justitie si la cea de responsabilitate, luptele dintre diverse factiuni in partid si reforma interna au fost patru importante teme bifate in agenda social-democratilor.

2005. la citeva luni dupa consumarea ultimelor alegeri generale, este anul in care in fruntea social-democratilor vine un lider atipic. Mircea Geoana cistiga alegerile pentru sefia partidului, in urma unei intelegeri de culise careia ii cade victima, in primul rind, Ion Iliescu. E, in istoria social-democratiei romanesti, pentru prima data cind in fruntea PSD se afla un lider al carui profil nu este unul autoritar. Geoana propune conceptul de "conducere colegiala", e excesiv de atent la cultivarea relatiilor cu aripile rivale sau contestatare, dar nu conduce partidul, in nici un caz, cu mina forte. Urmarea acestei optiuni pentru acest tip de lider e faptul ca PSD e o formatiune politica a carei unitate e slaba, social-democratii nereusind sa puncteze din opozitie decit in rare ocazii, si atunci pentru a se apara (vezi protectia construita in jurul functiei lui Nastase de presedinte al Camerei Deputatilor si atitudinea sicananta si antirefomista a interpusilor PSD din sistemul juridic).

Justitie si dreptate, dar nu acum

"Cei vinovati sa plateasca", "ne punem la dispozitia Justitiei" ramin si in ultimul an expresii uzuale din manualul bunului pesedist. La fel ca si reanimarea institutiei autosuspendarii (pina la proba contrarie, un truc numai bun pentru a evita prabusirea de imagine a unui lider si a partidului). Cele doua atitudini sint concretizate in PSD, in ultimul an, doar la nivel declarativ. Cind lideri social-democrati sint luati in colimatorul justitiei, conducerea PSD identifica de fiecare data "vinatori de vrajitoare" sau "conspiratii" care urmaresc distrugerea PSD. E un déjà-vu: la nivel discursiv, liderii supremi din PSD au afirmat de fiecare data necesitatea ca partidul sa fie curatat de "corupti". In realitate (indiferent ca e vorba despre baroni locali sau despre lideri grei de la centru), indeplinirea acestui deziderat a fost mereu aminata.

Lupte interne care au intrat in prelungiri

2005 este primul an in care pozitia numarul unu in PSD ii apartine unui adversar declarat al lui Ion Iliescu. E pentru prima data in istoria social-democratilor cind cei care pierd suprematia nu se grabesc sa plece din partid, desi, prin vocea lui Iliescu (si el, pentru prima data in postura de disident in partidul pe care l-a creat) ameninta, din cind in cind, sa o faca. Echilibrul de forte in PSD e, in ultimul an, fragil. Sint mai multi poli de putere in interiorul acestui partid: Geoana-Rus, Mitrea, Nastase, Iliescu. In decursul ultimului an, aliantele intre polii de putere au fost fluide, partidul negasind inca formula de conducere cu care sa mearga lin pentru un timp mai indelungat.

Conservatorismul "revolutiei binelui"

Actualul presedinte al PSD a fost puternic sustinut pentru functia suprema in PSD de grupul autointitulat "reformist" din Ardeal. Cel putin pina in acest moment, mandatul de lider reformator asumat de Geoana a esuat. La putin timp dupa ce a cistigat sefia, Mircea Geoana a lansat o puternica ofensiva retorica in Partidul Social Democrat pe teme reformiste. El a promis ca va fi liderul care va infaptui "revolutia binelui" in PSD si ca, pentru prima data in istoria lor, social-democratii vor arata ca un autentic partid european.

Geoana a fost prea putin preocupat de reforma in PSD si mult mai mult sa isi consolideze propria pozitie, prin aliante sau negocieri cu grupari care nu au o agenda reformista. Dependenta accentuata de gruparea condusa de abilul Miron Mitrea, precum si atitudinea ezitanta fata de Adrian Nastase si mai ales fata de Ion Iliescu au provocat reactii de dezaprobare venite din partea grupului "ardelean", cel care l-a sustinut cel mai puternic pe Geoana. Recent, seful PSD a reluat retorica solidaritatii, patentata de Ion Iliescu. Reforma structurala cedeaza pentru un timp, din nou, unitatii partidului.

Cuvintul de ordine: autoritarismul

Atit Ion Iliescu, cit si Adrian Nastase s-au impus in fruntea social-democratilor ca lideri cu mina forte. In perioadele in care a fost lider al PSD, Iliescu si-a mazilit sau si-a cumintit adversarii interni. La rindul sau, Adrian Nastase, din postura de presedinte al PSD, a condus autoritar partidul, chiar daca in timpul mandatului sau au existat citeva luari de pozitie contestatare.

Adio, dar ramin cu tine

Nu doar Adrian Nastase sau Dan Ioan Popescu au decis ca autosuspendarea e o solutie pentru a stopa declinul PSD. La rindul lor, Gabriel Oprea, Marian Oprisan sau Marian Vanghelie s-au autosuspendat din PSD, insa, la citeva luni dupa acest gest, au revenit in rindurile formatiunii social-democrate. Pe de alta parte, in urma cu citiva ani, lideri marcanti ai PSD au facut front comun la Parchet in jurul lui Gabriel Bivolaru, membru PSD la acea vreme, cel care se afla acum in inchisoare. Si atunci, social-democratii acuzau justitia ca raspunde la comenzi politice si clamau nevinovatia fostului lor coleg.

Directa de stinga puternica

Cind a fost lider al PSD, Iliescu s-a confruntat cu cel putin doua valuri puternic contestatare. De fiecare data, cei care au ramas in jurul lui si care si-au asumat o agenda conservatoare au avut cistig de cauza: prima data, impotriva gruparii lui Petre Roman, iar a doua oara, impotriva celor adunati in preajma lui Teodor Melescanu. La rindul sau, Adrian Nastase, in timpul mandatului de presedinte al PSD, a avut de infruntat adversitatea nucleului dur de fideli ai lui Iliescu ramasi in partid pentru a impiedica impunerea definitiva a lui Nastase. Conflictul a fost pierdut de Nastase, dar nici sustinatorii lui Iliescu nu s-au putut bucura pentru mult timp de acest deznodamint.

Reforma versus Cosmetizare

PSD nu neaga niciodata necesitatea reformei interne. De fiecare data insa, reforma este aminata. Cauzele sint diverse: ori social-democratii sint la putere si nu au timp de reforme la partid, ori liderii cu agenda pretins-reformatoare sint maziliti (vezi Petre Roman, Teodor Melescanu), ori asumarea demersului reformator e doar o formula retorica utilizata de un lider sau altul pentru a trage de timp si/sau pentru a-si consolida pozitia in partid (vezi Nastase, Geoana). Gesturile reformatoare, rare, sint declansate de regula de presiuni externe, social-democratii nemaiavind alternativa la ele. Exemplu: renuntarea treptata la discursul nationalist.