Fostul presedinte are astazi o zi plina, in care se va prezenta in doua ipostaze: de invinuit si de acuzator. Mai intai va trebui sa dea socoteala, in calitate de invinuit, pentru mineriada din iunie 1990, iar mai apoi va arata cu degetul "bubele" din PSD.
La Parchet va trebui sa se prezinte pentru ca procurorii militari l-au citat ca invinuit in dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, un subiect neplacut care il urmareste pe fostul presedinte de peste 15 ani. O prima pregatire pentru intalnirea cu procurorii a avut-o Iliescu luni, cand a discutat acest subiect, la biroul de la Senat, cu Ion Neagu, unul dintre avocatii sai.

Un eveniment important, pregatit inca de saptamana trecuta, va avea loc cand fostul presedinte al Romaniei si al PSD va prezenta o radiografie a partidului. Este de asteptat ca aceasta sa fie una critica, pentru ca starea partidului este departe de a fi una buna in acest moment. In plus, Iliescu, chiar si cand locuia la Cotroceni, a avut obiceiul de a-i critica, ce-i drept, la modul general, pe cei cu probleme de imagine sau acuzati de coruptie. Iar acesta este si subiectul zilei in PSD, un partid cutremurat de doua autosuspendari, a presedintelui executiv Adrian Nastase si a sefului PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu.

In fapt, am putea asista la o repetare a discursului extrem de la Consiliul National din primavara trecuta, cand Iliescu chiar a amenintat cu plecarea.
Exista totusi si posibilitatea ca evaluarea sa sa nu fie atat de caustica. Dupa reuniunea centrului cu liderii locali de la Poiana Brasov, Iliescu l-ar fi sunat si l-ar fi felicitat pe presedintele Mircea Geoana pentru ca a linistit temporar apele in partid si a pus mana mai ferm pe carma PSD. De aceea, dar si pentru ca partidul este la pamant din punct de vedere al imaginii, este posibil ca Iliescu sa fie mai moderat in declaratii.

De altfel, este foarte posibil ca astazi Iliescu sa aiba si o intalnire cu Geoana. Ea era programata de ieri, dar seful PSD a fost ocupat cu participarea la manifestarile legate de Ziua Unirii Principatelor.