Unul dintre primii PSD-isti care au platit pentru acuzatii de coruptie, Nicolae Mischie, il acuza pe Adrian Nastase. El spune ca acesta „a profitat de pe urma unei matusi imaginare“.

Dle Mischie, presa de ieri a titrat "Blestemele lui Mischie l-au ajuns pe Nastase". L-ati blestemat pe fostul dvs. sef?

Eu nu l-am blestemat, nu sint omul care sa se razbune, desi nu i-am apreciat gestul de a asmuti procurorii si politistii asupra colegilor sai, chiar si in situatiile in care nu au facut lucrurile pentru care au fost acuzati.

Cum ati receptionat ceea ce s-a scris in presa despre Adrian Nastase?

In primul rind, trebuie sa afirm ca presa si-a facut datoria. A procedat corect. Ceea ce n-am apreciat a fost modul in care Adrian Nastase a cerut sprijinul colegilor sai, cum a cerut sa fie aparat, el, care nu a sprijinit pe nimeni, inclusiv atunci cind a fost vorba de oameni nevinovati.

Cum credeti ca va arata PSD, fie si temporar, fara Adrian Nastase?

PSD nu trebuie sa se schimbe. Sint destui oameni corecti care sa il conduca.

Il acuzati pe Adrian Nastase ca v-a nedreptatit. De ce credeti ca a facut-o?

Vedeti, noi cei din teritoriu am fost considerati ca am fost cei corupti. Eu nu am avut nimic impotriva cererilor dnei Emma Nicholson de a fi verificate acele persoane numite de presa baroni locali si de a li se cere explicatii acestora. Dar de ce sa nu dea explicatii si baronii de la centru. Ei au milioanele de dolari, nu noi, cei de la un capat de tara. Acolo s-au facut marile afaceri.

Pina una alta, si dvs., si Adrian Nastase ati intrat in istorie ca mari beneficiari ai unor matusi.

Va rog sa aveti grija. Exista diferente uriase intre dl Nastase si mine. Dl Adrian Nastase a profitat de pe urma unei matusi imaginare, despre existenta careia nu stia nimeni. In cazul meu, este vorba despre o matusa care traieste, locuieste cu mine in casa si care a fost una dintre cele mai bogate femei din judetul Gorj, motiv pentru care a fost persecutata politic de catre comunisti. Matusa mea chiar a avut ce sa-mi dea, pentru ca eu am intretinut-o cind comunistii i-au luat averea.

Adrian Nastase a facut urmatoarea declaratie vizavi de dvs: "Povesti din astea cu matusi care lasa mosteniri conace si palate fac mult rau partidului". Cum comentati aceasta declaratie?

Niciodata Adrian Nastase nu mi-a spus in fata asa ceva. Niciodata. Astfel de aspecte le-a discutat in cerc restrins la Bucuresti cu o parte a membrilor Biroului Permanent.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.