Pentru Traian Basescu, 2006 va fi mai degraba un an modest. Pentru ca, spre deosebire de 2005, in acest an presedintele va trebui mai mult sa deconteze decit sa incaseze. Calin Popescu Tariceanu va fi si el mai linistit

2005 a fost anul lui Basescu. E cea mai vinturata si, de fapt, la indemina definitie a vietii politice din ultimele 12 luni. Da, in 2005, Traian Basescu a fost, intr-adevar, cel mai vizibil, cel mai popular, si inca este, cel mai influent si cel mai puternic personaj politic din Romania. Dar aceasta evidenta nu reprezinta neaparat si cea mai buna premisa pentru a "ghici" cum va arata anul care abia incepe.

In 2005 a promis mult si a ridicat la un nivel foarte inalt orizontul de asteptare al romanilor. In 2006 va fi nevoit sa puna si ceva pe masa. Cu atit mai mult cu cit nici adversarii sai, inclusiv cei din coalitia guvernamentala, nu vor fi prea "slabi de ingeri". Cu putin timp inainte de sfirsitul lui 2005, presedintele a aruncat pe piata promisiunea unei si mai serioase implicari in guvernarea tarii. De aici pina la gindul ca vom asista la o acutizare a mult discutatului, in 2005, Razboi al Palatelor e un pas mic. Dar nu si cel mai indicat. Nu neaparat pentru ca vom vedea in 2006 un Tariceanu mai cu muschi in fata caruia presedintele sa-si mai reduca din impetuozitate.

Nici pentru ca Traian Basescu si-ar dori neaparat s-o lase mai moale. E vorba de faptul ca in 2006 jocul politic se va desfasura pe coordonate usor diferite si va presupune, implicit, alte calcule. Fiind anul in care se va decide integrarea, cel mai probabil, in 2007, tema respectiva va constitui cel mai puternic argument impotriva celor care ar putea fi suspectati de provocarea oricarui conflict major in sinul puterii.

In plus, pentru propria-i imagine, Traian Basescu va trebui sa treaca de la a-si marca teritoriul de "presedinte -jucator", cum s-a intimplat de fapt pe tot parcursul lui 2005, la a-i da acestui statut un continut constructiv. Inclusiv, constitutional. Va fi cu siguranta la fel de critic cu Guvernul Tariceanu atunci cind va considera ca acest lucru il avantajeaza, dar nu-l vom mai vedea, probabil, intrind in Palatul Victoria pe sest, in lipsa premierului. Vor intra, cel mai probabil, de mina.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.