Senatorii au decis, ieri, sa dezincrimineze infractiunile de insulta, calomnie, adulter, vagabondaj si cea de defaimare a tarii. Ei au adoptat, cu amendamentele formulate de Comisia juridica a Senatului, proiectul de lege de modificare a Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi. Potrivit deciziei senatorilor, pentru prima data in legislatia romaneasca a fost consacrata institutia raspunderii penale a persoanei juridice.

Un alt amendament adoptat de senatori a stabilit ca raspandirea, prin orice mijloace, de stiri, date sau informatii false ori de documente falsificate, daca prin acestea se pune in pericol siguranta statului, se va pedepsi cu inchisoare de la 1 la 5 ani. O alta prevedere a proiectului de lege stabileste ca propaganda sau instigarea la ura pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba sau religie va fi pedepsita cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

De asemenea, senatorii au mai hotarat ca negarea sau contestarea in public a Holocaustului, genocidului sau a crimelor contra umanitatii ori a efectelor acestora sa fie pedepsite cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi. Camera Deputatilor va fi camera decizionala pentru acest proiect.