Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Iasi, ca Romania are nevoie de forta, incredere si devotament si trebuie sa isi propuna "ca in fiecare zi" sa mai faca "inca o data si inca o data unirea tuturor sperantelor si energiilor".

Crin Antonescu a spus, in discursul sustinut pe scena amplasata in Piata Unirii din Iasi, ca in 24 ianuarie 1859 s-au unit nu doar Principatele romane, ci si "elite, aspiratii, entuziasm", precizand ca "marile momente sunt facute de natiuni si de conducatori care isi reprezinta natiunile".

"Astazi mai mult ca oricand avem nevoie de forta, incredere, devotament, solidaritate si poate cel mai bun lucru pe care il avem de facut in aceste zile festive (...) este sa ne propunem ca in fiecare zi, chiar si cu o mica parte din gandul nostru, din fapta noastra, oriunde ne aflam, sa mai facem inca o data si inca o data unirea tuturor energiilor, sperantelor noastre", a spus Antonescu, potrivit MEDIAFAX.

La finalul discursului, Crin Antonescu le-a urat romanilor "La multi ani!" cu prilejul Unirii Principatelor Romane: "Va doresc puterea si credinta de a fi impreuna toti romani intru cele care urmeaza. La multi ani, Romania puternica! La multi ani ieseni!".

Manifestarile dedicate Unirii Principatelor Romane au inceput in jurul orei 9.00, cu un spectacol folcloric, pe scena montata in Piata Unirii din Iasi urcand Maria Dragomiroiu, Petrica Matu Stoian, Veta Biris, Laura Lavric, Zinaida Julea si Nicolae Hlib.

La festivitatile oficiale, care au inceput la ora 10.00 cu intonarea imnului national, au participat premierul Victor Ponta, presedintele Senatului, Crin Antonescu, seful Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, precum si mai multi ministri, intre care Daniel Constantin, Varujan Vosganian si Liviu Dragnea.

Citeste si: Ponta: Va rog si va propun tuturor celor prezenti sa ne gandim ce tara dorim sa construim


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.