Dupa ce PD a anuntat ca va conditiona sustinerea proiectului in Parlament de anumite modificari, iar UDMR a reclamat incalcarea intelegerii din Coalitie, partidele din arcul guvernamental au stabilit ca un organism mixt va pune cap la cap atat propunerile Aliantei, cat si punctele de vedere referitoare la amendamentele formulate de UDMR. Intre timp, statutul minoritatilor a intrat in dezbaterea comisiei juridice din Camera Deputatilor, iar la primele dezbateri actul normativ a fost crutat doar de reprezentantii UDMR.

Conducerea Aliantei PNL-PD a decis ca o comisie comuna sa formuleze amendamente la legea Statutului minoritatilor nationale care sa acopere "integral" observatiile, comentariile si recomandarile Comisiei de la Venetia. Anuntul a fost facut de purtatorul de cuvant al Aliantei, Eugen Nicolaescu, aceasta fiind de altfel si decizia cu care Alianta s-a prezentat ulterior la intrunirea Coalitiei. Aceasta comisie va strange atat amendamentele PNL si PD, cat si punctele de vedere ale Aliantei referitoare la amendamentele pe care reprezentantii UDMR le-au facut deja. "Amendamentele pe care UDMR le-a formulat deja acopera o buna parte a recomandarilor Comisiei de la Venetia, dar cred ca mai pot fi formulate unele amendamente pe baza acelorasi recomandari", a explicat liderul grupului PD din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu.

La randul sau, liderul UDMR, Marko Bela, a avertizat ca pozitia diferita a PD, care cere eliminarea dreptului de veto apartinand Consiliului Minoritatilor Nationale, risca sa bulverseze intelegerea de pana acum a liderilor Coalitiei. El a spus ca nu este de acord cu cei care vor sa transforme "acordul obligatoriu", numit si drept de veto, intr-un aviz consultativ. Acelasi repros referitor la incalcarea intelegerii a fost adresat democratilor si in cadrul sedintei. Liderul PD, Emil Boc, fiind absent, presedintele Uniunii a primit o replica din partea lui Radulescu. El i-a atras atentia ca discutiile se poarta, ca le convine sau nu, in interiorul hotararii Coalitiei de sustinere a proiectului. "Decizia nu viza doar acceptarea amendamentelor UDMR. Trebuie sa le accepte si ei pe ale noastre", a spus Radulescu.

Legea privind Statutul minoritatilor a intrat in dezbaterea Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, unde a fost atacata de reprezentantii tuturor partidelor. Deputatul PNL, Traian Dobre, a avut un punct de vedere foarte transant , desi a precizat ca este personal." M-am uitat pe lege si este incredibil ce am vazut. Inclusiv un ofiter de politie din Iasi trebuie sa invete maghiara pentru a se intelege cu un minoritar care trece prin oras. Este o lege de neacceptat", a spus el.

Urmatorul vorbitor a fost reprezentantul PSD, Titus Corlatean care a facut numai remarci critice. Sugerandu-i ca PSD foloseste un limbaj dublu, presedintele comisiei, Sergiu Andon (PC), l-a intrebat daca in perioada in care PSD a fost la guvernare "UDMR v-a santajat sau a incercat sa va forteze mana pentru a-si materializa prioritatile". "Aceste chestiuni extrem de sensibile se negociaza, se discuta si se stabilesc in concordanta cu Constitutia si legile internationale", a spus Corlatean.

CNA spune ca Statutul contravine Legii audiovizualului

Dupa ce a reprosat initiatorilor ca CNA ar fi trebuit consultat inaintea elaborarii acestui proiect, presedintele Consiliului , Ralu Filip, a spus ca legea privind statutul minoritatilor contravine prevederilor Legii audiovizualului, la anumite articole. Prima contradictie se refera la articolul care prevede ca statul acorda sprijin financiar mijloacelor de difuzare in masa conform legii. Filip a spus ca nu se intelege de ce si cui este acordat acest sprijin si nici nu este specificat in baza carei legi este acordat. De asemenea, este criticata si prevederea care face referire la posibilitatea infiintarii unor posturi private in limba maghiara. Ralu Filip a spus ca Legea audiovizualului prevede norme clare de infiintare a posturilor private si se declara impotriva, intrucat nu respecta principiul egalitatii de sanse.

Insistentele apropie UDMR de solutia imorala

Vicepresedintele PD Cezar Preda, sustine ca nimeni nu are dreptul sa solicite vreodata PD sa iasa de la guvernare, in afara acelora care l-au trimis la guvernare, cu atat mai putin Marko Bela nu poate sa-si aroge acest drept, liderul UDMR fiind in pericol sa-si conduca formatiunea catre "solutia imorala". Intr-un comunicat al PD, Cezar Preda apreciaza ca Marko Bela, "aflat de zece ani consecutivi in diverse echipe de guvernare", nu are dreptul sa ceara iesirea PD de la guvernare. "Ascunsa in spatele unei conditionari, este cel putin dubioasa solicitarea lui Marko Bela, conform careia liderii Coalitiei care nu-si sustin proiectele asumate in programul de guvernare pot parasi Coalitia", afirma Preda. El crede ca, "mergand in aceasta directie, liderul UDMR isi poate conduce formatiunea periculos de aproape de solutia imorala".


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.