Deputatul PNL George Becali le-a spus, marti, ziaristilor ca pe el nu-l intereseaza bugetul care se acorda unui deputat si a precizat ca in cei patru ani de mandat nu va ridica "niciun ban de la Parlament".

George Becali a fost intrebat daca este de acord cu decizia conducerii Camerei privind taierea cheltuielilor pentru deputati referitoare la sederea acestora la hotel si reducerea unor beneficii.

"Despre asta se discuta si la grupul PNL, dar pe mine nu ma intereseaza, nu pot sa va spun eu ce discutam acolo. Acolo era intr-un fel in familia noastra. Nu pot sa spun acuma afara ce se discuta in familie. Lucrurile publice pe care trebuie sa le faca cei care vor sa le faca, pentru ca pe mine nu ma intereseaza nici banii care sunt pentru masini, nici pentru cazare, nici pentru benzina, nu ma intereseaza bugetul care se da unui deputat. De ce? Pentru ca eu, chiar astazi, de exemplu, m-a rugat o doamna si mi-a spus: «domnule Becali, va rog frumos macar veniti sa semnati ca sa ne usurati, pentru ca banii aia sunt acolo si trebuie sa semnati, ii luati, ii dati, ii donati». Si i-am zis: «Nu vreau, nu-i donez, nu nimic, nu iau niciun ban de la Parlament». O sa ramana in buget acolo si normal trebuie sa facem ceva cu ei", a spus George Becali, potrivit MEDIAFAX.

El a fost intrebat de ziaristi daca in cei patru ani de mandat nu-si va ridica nici salariul si nici suma forfetara.

"Niciun ban, suma forfetara, benzina, motorina, nimic, nimic, nimic niciun fel", a precizat Becali.

Deputatul a mai declarat ca vrea sa aiba birou singur in Camera Deputatilor, pe care sa nu-l imparta cu alti parlamentari, aratand ca va solicita in acest sens o incapere care "este in paragina", pe care sa o renoveze din banii lui in acest scop.

George Becali a fost intrebat despre faptul ca exista propunerea sa-i fie repartizat un birou din Parlament, in calitatea sa de membru al Comisiei juridice, pe care sa-l imparta cu alti patru-cinci parlamentari.

"E adevarat. Numai ca eu le-am spus: Nu, ca nu accept. Eu sunt Gigi Becali, am zis. Eu nu sunt patru-cinci colegi, nu sunt nici sapte colegi, nici cinci colegi. Eu sunt Gigi Becali si eu vreau birou singur!", a raspuns George Becali.

Citeste si:
Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2024
Parlamentul a aprobat bugetul...

El le-a precizat ziaristilor ca vrea ca biroul pe care il va primi sa si-l amenajeze singur din banii lui.

"Biroul pe care il voi primi mi-l voi amenaja singur din banii mei. E o problema cu birourile, dar am inteles ca sunt cateva incaperi care nu sunt renovate, care sunt, cum ar veni, nu stiu, nu sunt terminate. Si atunci am sa fac o propunere: imi dati mie incaperea, asta e degeaba, asta e in paragina, eu o renovez, eu o fac. Deci nu am nevoie nici macar de biroul care este renovat", a precizat George Becali.

El a venit marti in Parlament pentru a participa la sedinta Comisiei juridice a Camerei Deputatilor in calitatea sa de membru al acesteia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.