In 2005 se aniverseaza 125 de ani de relatii bilaterale romano-americane. Relatiile diplomatice au fost stabilite in 14 iulie 1880. Initial, la nivel de agentie diplomatica, peste doua luni, acestea au fost ridicate la rangul de legatie. Pe 1 iunie 1964, relatiile diplomatice dintre Romania si SUA au fost ridicate la nivel de ambasada. Diplomatia americana in Romania este o prezenta pregnanta, ea fortind in anumite momente cursul istoriei moderne a Romaniei.

Dintre ambasadori, citeva nume au o rezonanta deosebita pentru romani, ei reusind sa fie, in momente grele, protectori ai disidentei sau, dupa caz, lideri informali ai opozitiei. Figuri precum Michael Guest si David Funderburk se detaseaza clar. Fara prestatia lor curajoasa, uneori fortind limitele clasice ale conceptului de "ambasador", eforturile Romaniei de a fi macar unde este astazi ar fi trebuit sa fie mult mai mari.

J.D. Crouch II a stat citeva luni

Inaintea lui Nicholas Taubman, Jack Dyer Crouch II a fost ultimul ambasador al SUA in Romania. El a stat in functie intre iulie 2004 si februarie 2005, prinzind schimbarea de putere din noiembrie-decembrie 2004. A plecat apoi, fiind numit adjunct al consilierului pentru securitate nationala al presedintelui SUA, nu inainte de a critica, pe un ton insa mai blind decit cel al predecesorului sau, coruptia din Romania si autoritarismul PSD.

Liderul opozitiei din Romania: un american

Michael Guest este ambasadorul postdecembrist al SUA care a atacat cu cea mai mare vehementa "rusinea Romaniei", "coruptia care ameninta stabilitatea sociala si politica". Fostul sef al misiunii diplomatice a SUA la Bucuresti a facut numeroase declaratii critice la adresa puterii social-democrate, cu care s-a aflat in razboi, de multe ori fatis. Afirmatiile lui Guest cu privire la absenta libertatii presei si la institutionalizarea coruptiei au stirnit de multe ori minia lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, precum si declaratii ale acestora, lipsite de inspiratie. Mai ales in ceea ce il priveste pe Adrian Nastase, Guest a fost extrem de acid, portretul pe care i l-a facut fostului premier roman fiind unul dominat de grave acuze: coruptie, autoritarism, lipsa de transparenta in ceea ce face.

Rosapepe si reforma institutiilor

In 1997, Romania semneaza Parteneriatul Strategic cu SUA, document care stringe relatiile dintre cele doua state. In mandatul sau, James Rosapepe, ambasadorul american care a prins cea mai mare parte a regimului Constantinescu, a avut drept principala misiune exercitarea de presiuni in directia urgentarii reformei institutionale. Sint antologice pledoariile sale impotriva birocratiei excesive din Romania, inclusiv presedintele Constantinescu fiind tinta directa a unor mesaje ale acestuia.

Inaintea sa, Alfred Moses, ambasador care a vizitat in mai multe rinduri Romania inainte de 1989, a stat destul de aproape de Ion Iliescu, nederanjindu-l cu prea multe declaratii. Totusi, Moses a fost acela care i-a spus sefului statului de la acea vreme ca e necesar ca in guvern sa nu intre formatiuni extremiste. Tot in timpul mandatului lui Moses, Iliescu a fost nevoit sa apara alaturi de Emil Constantinescu si de Petre Roman la Palatul Cotroceni si sa infirme ceea ce spusese mai inainte, ca cei doi lideri ai opozitiei de la acea vreme nu doresc ca Romania sa aiba clauza natiunii celei mai favorizate de la SUA.

In 1993, Romania obtine din nou clauza natiunii celei mai favorizate, iar in 1990, Alan Green jr. refuza sa participe la ceremonia de investire a lui Ion Iliescu in urma mineriadelor.

Raceala din timpul comunismului

In 1985 vine la Bucuresti George Schultz, ultimul membru al cabinetului SUA care a vizitat Romania pina la prabusirea lui Ceausescu. Deteriorarea relatiilor bilaterale dintre cele doua tari a atins climax-ul in 1988, atunci cind Romania a renuntat unilateral, in luna februarie, la clauza natiunii celei mai favorizate, urmarea acestui gest fiind inghetarea relatiilor incepind cu a doua jumatate a lui 1988. Intre 1985-1989, imaginea Romaniei in SUA este extrem de proasta, postul de radio finantat de Congresul SUA, Europa Libera, fiind una dintre armele cele mai eficiente de lupta impotriva comunismului romanesc.

Inamicul numarul unu al lui Ceausescu

"Probabil ca fostul dictator se rasuceste in mormint", a spus recent pentru "Washington Post" David Funderburk, cel care se autointituleaza "inamicul numarul unu al lui Ceausescu", anuntind ca inalta in Romania, chiar la Scornicesti, o biserica. Funderburk a stat in Romania patru ani ca ambasador, incheindu-si misiunea printr-o demisie. Nici un alt ambasador american nu il mai enervase pe Ceausescu asa cum o facuse Funderburk, in timpul intrevederii de ramas bun, dictatorul roman reprosindu-i ca a dezinformat autoritatile americane in legatura cu situatia din Romania. Funderburk si-a dat demisia din cauza abuzurilor din Romania si a miopiei Departamentului de Stat, care reactiona prea blind fata de situatia dramatica din Romania. Fostul ambasador a ajutat disidenti si a continuat si dupa incheierea misiunii, din postura de congresmen, sa se bata pentru Romania si sa dea bataie de cap propagandei lui Ceausescu.

Rece si caldut

In anii 1946-1967, intre Romania si SUA relatiile diplomatice sint destul de reci. Influenta sovietica in Romania atinge apogeul, iar mesajul diplomatilor americani la Bucuresti este unul retinut. Pentru a nu-i deranja pe conducatorii prosovietici din Romania si pentru ca in lume raportul de forte dintre SUA si URSS era sensibil egal, acestia au evitat sa condamne inchisorile terorii din anii ’50-’60. Totusi, in 1964, SUA au primul ambasador oficial in Romania.

Intre 1967 si 1977, relatiile diplomatice cu SUA se dezgheata. Nixon vine in 1969 la Bucuresti, intr-o vizita glorificata de presa vremii; era prima vizita a unui presedinte american in Romania. E perioada cea mai fasta de colaborare in comunism intre Romania si SUA, cu mai multe beneficii economice. Dupa acest punct culminant, a urmat perioada diplomatica in care a stralucit Funderburk.

Greu de comparat

Citeste si:

Fostul diplomat Mircea Raceanu (foto), unul dintre cei mai avizati cunoscatori ai misiunilor diplomatice ale SUA in Romania, spune, atunci cind evalueaza calitatea misiunilor ambasadorilor SUA in Romania, ca "fiecare ambasador a avut un mandat diferit pe care a trebuit sa-l indeplineasca. De aceea, este greu de facut comparatii. Au fost perioade cind politica SUA a fost indreptata in directia dezvoltarii si diversificarii relatiilor cu Romania, precum si perioade cind aceasta politica a fost indreptata in directia frinarii, racirii si chiar inghetarii acestor relatii, ca de exemplu, in situatia incalcarii si violarii sistematice, de catre Romania ale drepturilor omului in timpul regimului totalitar.

In ambele situatii, ambasadorii SUA au actionat conform mandatului lor. De aceea este greu sa faci comparatii. Fiecare si-a indeplinit misiunea pentru care a fost trimis. In perioada unora dintre ei, relatiile au fost mai strinse, cu multe actiuni pe plan bilateral, in cazul altora, relatiile au fost mai tensionate, cu putine actiuni, dar asta nu datorita activitatii lor, ci ca rezultat al evolutiei politicii SUA fata de Romania, intr-o perioada sau alta".

Taubman, date de pornire

"Va fi vorba, cu siguranta, despre un nou tip de ambasador", apreciaza politologul Cristian Pirvulescu, referindu-se la noul sef al misiunii diplomatice in Romania a SUA. "Nicholas Taubman", mai spune Pirvulescu, "descinde la Bucuresti intr-un context cu totul special, dat de vizita secretarului de Stat american, Condoleezza Rice. Doamna Rice vine la Bucuresti pentru a pune la punct documentele referitoare la bazele militare ale SUA in Romania. Prin urmare, parteneriatul pe linia axei ia o forma destul de concreta". Faptul ca noul ambasador al SUA in Romania nu este un diplomat de cariera, numirea sa fiind una politica, duce, in opinia lui Cristian Pirvulescu, la doua ipoteze. Prima dintre ele: "La inceputul mandatului, actualii diplomati din Ambasada SUA in Romania vor conta foarte mult si, in acest sens, putem, cred, vorbi despre continuitate". A doua: "Aparent, nu sint elemente ca Taubman va fi un ambasador foarte implicat. Ambasadorii care vin din mediul de afaceri sint, de regula, mai putin implicati, desi la noi a functionat deja exceptia numita Rosapepe". Pe de alta parte, mai considera Pirvulescu, ambasadorii numiti politic "au o libertate politica mult mai mare; de pilda, libertatea de a critica. Taubman are o virsta si ultimul lucru de care se teme e ca va fi intors in centrala; de aceea, ar putea fi un factor de presiune".

Va creste dimensiunea militara a cooperarii romano-americane, e de parere si comentatorul Sever Voinescu. Acesta mai spune si ca "depinde de noi sa stim sa il exploatam pe Taubman in sensul business-ului".

Alte comentarii de intimpinare spun ca, odata cu venirea lui Taubman in Romania, relatiile SUA cu tara noastra au luat o alta turnura. Faptul ca noul ambasador e un prosper om de afaceri e interpretat ca un semnal al unei orientari pragmatice, economice a relatiilor SUA cu Romania, dupa ce intrarea in NATO a Romaniei si participarea la razboiul din Irak au rezolvat, in ochii SUA, o mare parte a problemelor politice romanesti.

Inainte de diplomatie

Primele date despre America apar in Tarile romane in anul 1530. Atunci, carturarul brasovean Johannes Honterus mentioneaza numele noului contitent in lucrarea sa "Rudimenta cosmografica". Urmeaza mentiuni in cronicile lui Miron Costin, Nicolae Costin, Radu Popescu Vornici si, mai apoi, in scrierile lui Dimitrie Cantemir. De cealalta parte, prima mentionare a teritoriului Romaniei in SUA e ca data anul 1721, atunci cind, la Boston, apare o traducere a unei lucrari a unui fost medic al Curtii Domnesti din Bucuresti.

Primul ambasador american in Romania

Initial a avut titlul de "consul general". Mai apoi, a fost numit "consul general si ministru rezident" al SUA in Romania. S-a numit Eugene Schuyler si a fost primul diplomat american rezident in Romania.

S-a stabilit la Casa Capsa, venind in Romania in vara anului 1880. Si-a terminat misiunea in data de 7 septembrie 1884. A fost unul dintre primii americani detinatori ai titlului de doctor in filosofie, i-a cunoscut personal pe Tolstoi si pe Turgheniev, pe care de altfel i-a si tradus in limba engleza. Schuyler cunostea limba romana, el publicind mai multe texte despre literatura romana in prestigioasa revista americana "The Nation". Despre primul ambasador al SUA in Romania, care a fost si membru al Academiei Romane de Stiinte, Mark Taplin, Insarcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice a SUA in Romania, a spus ca "scrierile lui Schuyler evidentiaza faptul ca a observat potentialul poporului roman si eforturile depuse in crearea unui stat intr-o regiune caracterizata de toata lumea ca fiind complicata".

Statele Unite si Unirea de la 1918

Pe 6 noiembrie, diplomatul Robert Lansing, face o declaratie conform careia SUA vor activa la momentul potrivit, astfel incit "justele drepturi politice si teritoriale ale poporului roman sa fie obtinute si asigurate impotriva oricarei agresiuni straine". Istoricii care trec dincolo de interpretarea mitologica a datei de 1 Decembrie 1918 sint de parere ca Marea Unirea a fost posibila, din punct de vedere politic, datorita faptului ca sfirsitul razboiului a facut posibila penetrarea puternica a ideilor wilsoniene - legate de independenta tarilor, de ideea de stat-natiune. Emisarul diplomatic al SUA in Romania, Charles J. Vopicka a avut din acest punct de vedere un rol crucial in promovarea acestui tip de politica.
Politica de diferentiere

Intre anii 1970-1980, SUA incurajeaza Romania printr-o politica speciala, numita "de diferentiere". In urma acesteia, Romania are mai multe beneficii de natura economica. Astfel, in anii 1980, 1982, 1984, 1985 si 1986, volumul anual al schimburilor comerciale romano-americane a depasit cifra de un miliard de dolari, in fiecare dintre acesti ani, cifrele fiind, in fiecare an, net favorabile Romaniei.

40 de trimis iai Unchiului Sam in Romania

40 de sefi de misiuni diplomatice a numit pina acum SUA in Romania. In ordine cronologica, acestia au fost: Eugen Schuyler; Walker Fearn; A. Loudon Snowden; Truxtun Beale; Eben Alexander; William Woodville Rockhill; Arthur S. Hardy; Charles S. Francis; Henry L. Wilson; John B. Jackson; John W. Riddle; Horace G. Knowles; Huntington Wilson; Spencer F. Eddy; John R. Carter; Charles J. Vopicka; Peter Augustus Jay; William S. Culberston; Carles S. Wilson; Alvin Mansfield Owlsey; Leland Harrison; Franklin Mott Gunther; Rudolf E. Schoenfeld; Harold Shanz; Robert H. Tayer; Clifton R. Wharton; William A. Crawford; Richaed H. Davis; Leonard C. Meeker; Harry G. Barnes jr.; O. Rudolph Aggrey; David Funderburk; Roger Kirk; Alan Green jr.; John R. Davis jr.; Albert H. Moses; James Carew Rosapepe; Michael E. Guest; Jack Duer Crouch II; Nicholas Taubman.

Henry Wilson a fost numit seful misiunii SUA in Romania, dar a refuzat postul. William A. Crawford este primul ambasador al SUA in Romania, fiind numit in 1964. Pina la el, toti au avut titlul de trimis extraordinar si de ministru plenipotentiar.