Senatorul PNL Puiu Hasotti a declarat, miercuri, ca decizia de a nu mai fi ministru al Culturii i-a apartinut si ca doreste sa redevina ceea ce a fost timp de opt ani, respectiv lider de grup.

"Este o satisfactie pentru mine ca de mai bine de o saptamana nu s-a aflat despre discutia mea cu presedintele Crin Antonescu, cand i-am spus decizia pe care am luat-o - si a fost doar decizia mea si doar a mea - ca doresc sa imi continui activitatea ca senator si lider de grup. Era obligatoriu sa renunt la functia de ministru", a mentionat liberalul, potrivit MEDIAFAX.

El s-a declarat amuzat de faptul ca, in pofida acestui lucru, au aparut informatii ca va fi nominalizat pentru functia de ministru al Culturii.

"Pe mine m-a si amuzat ca pana ieri am aparut ca fiind desemnat la Ministerul Culturii, desi stiam foarte bine, si eu si domnul Antonescu, ca voi deveni lider de grup. M-am reintors sa imi continui activitatea in Senat. Vreau sa redevin ceea ce am fost timp de opt ani de zile, lider de grup", a adaugat acesta.

"Domnul prim-ministru nu stia, la sedinta Guvernului de ieri, de discutia mea cu presedintele Crin Antonescu si de intentia mea de a nu mai fi ministru", a tinut sa sublinieze senatorul.

Pentru portofoliul Culturii a fost nominalizat, in viitorul Cabinet, senatorul Daniel Barbu.

Citeste si: Ponta: Guvernul va avea 20 de ministere. Lista nominalizarilor OFICIALE


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.