Aflat la sfarsit de mandat, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Dan Lupascu, a lansat un ultim atac impotriva ministrului justitiei.

Intr-un interviu acordat agentiei Mediafax, acesta a acuzat-o pe Monica Macovei ca incearca sa diminueze rolul CSM, ceea ce i-ar permite ministrului sa se manifeste abuziv, lasand astfel o portita deschisa politicului sa-si recapete influenta pe care a avut-o asupra justitiei. Atat imaginea proasta pe care si-a creat-o CSM, prin scandalurile in care au fost implicati cativa membri ai acestui for, cat si rezistenta opusa la schimbarile operate in legislatia ce vizeaza CSM au declansat un adevarat razboi al declaratiilor intre Monica Macovei si Dan Lupascu.

"Atunci cand se pune problema colaborarii cu ministrul justitiei, ne ingrijoreaza faptul ca domnia sa nu are inca dezvoltata constiinta apartenentei si la Consiliul Superior al Magistraturii", a afirmat Lupascu. In replica la acuzele presedintelui CSM, Monica Macovei a declarat pentru BBC ca nu exista nici un pericol ca, prin diminuarea rolului acestei institutii, ministrul sa se poata manifesta arbitrar, dand ca exemplu faptul ca detine un singur vot in consiliu, iar multe dintre propunerile sale au fost respinse in plenul CSM.

Totodata, Dan Lupascu s-a plans ca se confrunta cu un exod al magistratilor, multi dintre membrii CSM alegand varianta pensionarii "pentru ca nu vor sa fie umiliti, nu vor sa fie tratati ca infractori, ca imorali". El a invinuit-o pe Monica Macovei ca a intocmit o lista a magistratilor carora li s-a interzis accesul in sediul ministerului.

In plus, Lupascu a spus ca regreta faptul ca institutia pe care o conduce si-a pierdut o serie de atributii, referindu-se la numirea sefilor Parchetului General, al DNA si al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism.

Indezirabili

Acuzatiile lui Dan Lupascu nu se opresc aici. El a afirmat ca dorinta de a demola CSM si de a-l pune intr-o lumina proasta este explicabila prin faptul ca rezultatul alegerilor pentru consiliu a provocat anumite nemultumiri. "De asta au vrut sa schimbe cu orice chip componenta CSM, ignorand faptul ca a fost, la urma urmei, vointa majoritatii magistratilor", a declarat Lupascu.

Pe de alta parte, presedintele consiliului nu a respins "criticile fondate" venite din partea ministrului justitiei, vizavi de moralitatea indoielnica a unor membri. "Dar, ma intreb eu, in acest an, cate pozitii publice a avut doamna ministru fata de celalalt organ din care face parte (n.r. - guvern)? (...) De asta pare-se ca dansa are o misiune foarte clara: sa puna intr-o lumina proasta aceasta institutie, fie ca are sau nu are argumente", a afirmat Lupascu.

Seful CSM se pare ca a uitat situatia judecatoarei Maria Huza, acuzata ca a achizitionat un apartament in Bucuresti destinat tinerilor casatoriti. O alta pata pe obrazul CSM este si vicepresedintele institutiei, judecatoarea Lidia Barbulescu. Ministrul Macovei a cerut, fara nici un rezultat, sanctionarea acesteia, pentru ca ar fi sustinut modificarea unui regulament pentru accederea in functia de magistrat. Aceasta schimbare era croita special pentru ca fiica sa sa poata intruni conditiile necesare in aceasta directie. "Unele sesizari sunt ciudate. Nu au neaparat temei legal. (...) Atunci cand ceri CSM sa aiba o atitudine sau alta, trebuie in primul rand sa cunosti legea. (...) Nu incurajezi cotcodaceala aceasta care se face in legatura cu eventualele abateri descoperite in activitatea CSM", a continuat Lupascu.

Riposta ministrului justitiei nu s-a lasat asteptata. Monica Macovei a declarat ca prezumtia de nevinovatie functioneaza in domeniul dreptului penal, de care se ocupa DNA, si nu a fost incalcata in cazul judecatoarei Maria Huza. "Este vorba de atitudinea membrilor CSM, care au facut declaratii publice in sensul ca nu ar trebui cercetata. (...) CSM trebuie sa fie integru si sa aiba si imaginea de organ integru. Or, nu are aceasta imagine si nu si-o face", a punctat Monica Macovei.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.