Fostul presedinte al PDL Emil Boc spune ca un Guvern cu 22 de ministere, asa cum propune USL, este "o ofensa la adresa bunului simt", considerand ca ar fi nevoie de "o structura supla", cu doar 14 portofolii.

Emil Boc a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca o structura de Guvern cu 22 de ministere ar merge cand sunt sapte partide in coalitie, nu cand exista "un USL monolit".

"Daca vorbim de revolutia bunului simt, asta nu inseamna cresterea numarului de portofolii la 22, ci scaderea la 16 - 17, cate am avut noi, nu crearea unor structuri supra-judetene, care inseamna birocratie si cheltuieli suplimentare, ci comasarea judetelor daca vrem sa avem o eficienta administrativa si o mai buna absorbtie a fondurilor europene. Aud ca e vorba de 22 de portofolii intr-un Guvern, dar ce Dumnezeu, numai cand ai sapte partide in coalitie se pune problema ca sa constitui o asemenea structura, nu cand ai un USL monolit, care ar trebui sa aiba o structura supla cu 14 ministere, daca ar fi sa respecte votul romanilor si sa aiba o dovada a faptului ca inteleg ce inseamna cheltuirea eficienta a banului public. Ar insemna o ofensa la adresa bunului simt si la revolutia bunului simt pe care au clamat-o de atatea ori", a spus Boc, potrivit MEDIAFAX.

Viitorul Guvern va avea 22 posturi de ministri, incluzand ministrii-delegati, structura urmand sa fie astfel organizata incat cei mai multi ministri sa aiba un corespondent direct in portofoliile din Comisia Europeana, a anuntat, luni seara, premierul Victor Ponta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.