Cu temele deja facute, in conformitate cu recomandarile Comisiei de la Venetia, reprezentantii UDMR afiseaza un nou optimism fata de soarta proiectului statutului minoritatilor nationale. Respins la Senat, cu concursul PC, statutul are nevoie de votul majoritatii Camerei decizionale, cea a Deputatilor, pentru a intra in vigoare. Senatorul Gyorgy Frunda s-a declarat convins ca proiectul Legii privind statutul minoritatilor nationale va intruni votul majoritatii, inclusiv pe marginea prevederilor referitoare la autonomia culturala.

Parlamentarul Uniunii se bazaza pe faptul ca recomandarile Comisiei de la Venetia au fost deja operate. Nu au fost efectuate insa nici un fel de modificari in domeniul autonomiei culturale, de vreme ce, conform observatiilor Comisiei, acest concept "ar putea reprezenta un pas pozitiv si folositor pentru intarirea participarii minoritatilor in domeniul administratiei publice, in special in acele tari unde minoritatile nationale constituie un procent semnificativ al populatiei totale".

Senatorul UDMR, Peter Eckstein Kovacs crede ca optimismul este pe deplin justificat atat de aprecierile si recomandarile continute de raportul comisiei de la Venetia, cat si de cel al comisarului pentru minoritati al OSCE sau de amendamentele aduse la raportul Moscovici. "Cred ca fortele politice responsabile vor aquiesa la aceste recomandari" a mai spus Eckstein, apreciind ca e timpul ca si un partid precum PSD "sa dovedeasca ca e un PSD european, nu unul cu iz ceausist, care are diverse partipriuri". Potrivit unor surse din interiorul Uniunii, Tariceanu i-ar fi asigurat miercuri seara pe udemeristii clujeni de sprijinul DA.