Desi in opozitie, Adrian Nastase are ocazia sa faca lobby pentru integrarea Romaniei. Seful Camerei Deputatilor participa, azi, la cea de-a cincea Reuniune regionala a presedintilor de Parlamente de la Bratislava, ocazie cu care va prezenta un raport cu privire la progresele inregistrate de Romania in procesul de aderare la Uniunea Europeana.

"Voi incerca sa prezint ceea ce s-a realizat in tara noastra in ultimii ani, mai ales in ultimele luni dupa finalizarea negocierilor, in decembrie anul trecut. Suntem acum intr-o perioada in care testul de eficacitate este dat de punerea in aplicare a angajamentelor asumate", a declarat, ieri, Nastase.
Adrian Nastase a afirmat ca sunt foarte multe lucruri care s-au facut, dar exista si "unele chestiuni asupra carora trebuie sa privim cu mai multa atentie", tinand seama de observatiile Comisiei Europene.

"Sunt convins ca aceste lucruri vor fi tratate cu maxima seriozitate de Guvernul si Parlamentul roman, iar in acest fel, raportul din 17 mai 2006 al Comisiei Europene va fi unul pozitiv, astfel incat, pe aceasta baza, Romania sa poata sa devina membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007", a mai spus spus el.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.