Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, ca faptul ca mai multi parlamentari din actuala legislatura au fost condamnati este un lucru exceptional, care arata ca justitia functioneaza in Romania.

"In legatura cu faptul ca au fost foarte multe condamnari, este un lucru exceptional, inseamna ca justitia functioneaza in Romania, inseamna ca ne facem treaba pe acest drum pe care l-am luat de combaterea coruptiei, sa avem o strategie nationala, inseamna ca Parlamentul a inteles si sper ca viitorul Parlament sa fie un pic mai curat decat actualul Parlament", a spus Zgonea, potrivit MEDIAFAX.

El a aratat ca faptul ca sunt colegi aflati in situatii de incompatibilitate sau in conflict de interese ii afecteaza pe toti parlamentarii.

"Ne afecteaza pe toti, si pe mine ma afecteaza cand dumneavoastra ma intrebati tot timpul de colegi de-ai mei care sunt incompatibili sau in conflict de interese pentru ca inca nu este clarificat ce facem cu un deputat sau senator care este in conflict de interese. La incompatibilitate este clar: a fost declarat incompatibil definitiv si irevocabil de instanta, am luat act, a fost in plenul Camerei si distinsul coleg nu mai este in Parlament", a adaugat Zgonea.

Intrebat in legatura cu faptul ca 20 de parlamentari sunt in conflict de interese si si-au depus din nou candidatura, Zgonea a spus ca exista prezumtia de nevinovatie, iar conflictul de interese se judeca in instanta.

"Pana cand decizia instantei nu este una definitiva si irevocabila, din punctul meu de vedere, ei nu au pierderi de drepturi si libertati. Niciun Parlament din lume nu poate sa ingradeasca drepturile si libertatile niciunui cetatean", a adaugat Zgonea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.