Liderul FDGR si primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, ca nu a fost surprins de candidatura lui George Becali din partea USL la alegerile parlamentare, dar ca nu este convins ca astfel de "racolari" a unor candidati care atrag voturi dau si "rezultate semnificative". 

Intrebat, intr-o conferinta de presa, daca este surprins de candidatura lui George Becali, din partea USL, la alegerile parlamentare, Klaus Iohannis a raspuns ca nu este, transmite MEDIAFAX.

Totodata, liderul FDGR a fost intrebat daca o astfel de candidatura face bine USL.

"Greu de evaluat. Dar la noi se poate observa usor ca, in prag de alegeri, toate partidele incearca sa atraga persoane care atrag si voturi dupa ele, metoda care se foloseste si la unii, si la altii. Eu nu sunt convins ca aceste racolari dau rezultate semnificative, dar nici nu am date cu care sa vin sa spun ca este asa", a raspuns primarul Sibiului.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, ca George Becali va candida din partea USL intr-un colegiu din Sectorul 6, acelasi in care va candida si Dan Diaconescu, aliatul PDL, el afirmand ca Becali va castiga.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.