Membrii Comisiei juridice a Senatului au decis, marti, in unanimitate, sa-si pastreze punctul de vedere anterior prin care apreciau ca plenul acestei Camere legislative este indreptatit sa se pronunte asupra unei eventuale stari de incompatibilitate a senatorului liberal Mircea Diaconu. 

Potrivit MEDIAFAX, aceasta comisie a analizat o solicitare a senatorului liberal, adresata conducerii Senatului, prin care acesta cerea amanarea discutiilor legate de incompatibilitatea sa pana la solutionarea contestatiei in anulare facute de el impotriva deciziei ICCJ, al carei termen de judecata este 10 aprilie 2013.

La sedinta comisiei au participat senatorii Sorin Lazar, Ioan Chelaru si Toni Grebla (PSD), Mario Oprea (PNL) si Cseke Attila (UDMR).

Decizia a fost luata la solicitarea senatorului PSD Ioan Chelaru, al carui punct de vedere a fost sustinut de presedintele comisiei, Toni Grebla (PSD), dar si de senatorul UDMR Cseke Attila.

Chelaru le-a amintit colegilor sai ca aceasta comisie a adoptat in urma cu doua-trei saptamani un punct de vedere privind necesitatea ca plenul Senatului sa stabileasca ce se intampla in cazul lui Mircea Diaconu, el sustinand ca nu se poate reveni asupra deciziei anterioare.

Diaconu se va adresa lui Reding si CEDO cu privire la situatia sa de incompatiblitate

Presedintele comisiei, Toni Grebla, a supus in consecinta la vot un punct de vedere prin care se arata ca acesta contestatie in anulare nu suspenda sentinta hotararii judecatoresti si a hotararii ANI si ca roaga plenul sa decida in cazul lui Mircea Diaconu "in functie de elementele de la dosar si de punctul de vedere al partilor".

El a mentionat ca acest punct de vedere va fi transmis conducerii Senatului.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a depus la Biroul Permanent al Senatului un certificat tip grefa prin care se arata ca parlamentarul a formulat o contestatie in anulare impotriva sentintei civile date de ICCJ in data de 19 iunie 2012, hotarare irevocabila, prin care acesta a fost declarat incompatibil deoarece a fost simultan senator si director al Teatrului Nottara.

Citeste si:
Comisia Juridica a Senatului a respins ordonanta privind alegerile ant
Comisia Juridica a Senatului...

El a cerut conducerii Senatului amanarea oricaror discutii sau masuri referitoare la punerea in aplicare a incompatibilitatii stabilite de ANI pana la solutionarea caii de atac.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.