Europarlamentarul Theodor Stolojan sustine ca situatia politica din Romania a convins Europa sa instituie functia de Procuror European pentru verificarea respectarii statului de drept.

"In raportul sau, domnul Barroso a aratat ca o prevedere din tratat care nu a fost pusa in practica - infiintarea biroului de Procuror European. Acesta era gandit pentru apararea intereselor financiare ale UE, acum au aparut discutii dupa ce s-a intamplat in Romania, dar si in alte cazuri, in Ungaria. Barroso a spus ca suntem limitati cand un stat deviaza de la statul de drept, sunt 2 posibilitati de actiune - una e persuasiunea politica, ce s-a intamplat in cazul Romaniei, cealalta e optiunea nucleara, interzicerea dreptului de vot, care nu a fost pusa in aplicare niciodata", a declarat Stolojan, potrivit realitatea.net.

Europarlamentarul PDL a adaugat ca va exista o legatura intre mecanismele prin care se verifica daca statele respecta deficitele bugetare impuse de tratat si criteriile de respectare a statului de drept.

"Comisarul Reding a emis ipoteza, si va actiona in aceasta directie, ca in cadrul mecanismului care evalueaza bugetele, sa se faca si o lista de criterii care sa se refere la evaluarea sistemului judiciar din fiecare stat", sustine Stolojan.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.