Bruxelles-ul s-a saturat de promisiuni. Fara corupti adusi in fata instantei, Bucurestiul poate rata integrarea in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007. Chiar daca ultimul raport de monitorizare al Comisiei Europene a fost unul favorabil Romaniei, tot mai multi europarlamentari pun la indoiala capacitatea tarii noastre de a recupera restantele pana in aprilie anul viitor.

Dezbaterile din Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, precum si reuniunea Comitetului parlamentar mixt Romania-UE au creat cadrul necesar pentru ca oficialii europeni sa-si manifeste nemultumirile si sa avertizeze Bucurestiul.
"Daca s-ar fi votat astazi, am fi votat pentru amanarea aderarii Romaniei. Simplu!", spune socialistul Jan Marinus Wiersma. "Cea mai mare problema ramane credibilitatea procesului de reforma, iar problema coruptiei este dominanta", isi sustine el afirmatia.

Jan Marinus Wiersma, care coordoneaza monitorizarea Romaniei si Bulgariei pentru grupul socialist, a adaugat insa ca mai este inca timp pana in aprilie 2006 ca lucrurile sa inceapa sa se miste, insa parlamentarii europeni sunt nerabdatori.
Guvernul roman nu poate sta cu mainile in san, crezand ca noi vom vota automat pentru aderarea Romaniei, pentru ca nu va fi asa, a avertizat si ecologistul Joost Lagendijk. Sunt surprins - a declarat el pentru Deutsche Welle - de cate am auzit din presa europeana si din cea romaneasca despre nivelul de coruptie, fara ca presupusele dosare de instrumentare sa apara vreodata. Daca aceste dosare au existat si au fost distruse, atunci aceasta denota un fapt extrem de negativ, a adaugat Lagendijk.

Mai mult, nemultumirile parlamentarilor europeni s-ar putea repercuta asupra pocesului de ratificare a Tratatului de aderare a Romaniei. Dezbaterile din Parlamentul European, sustine Jan Marinus Wiersma, ar putea influenta cele 19 Parlamente ale statelor membre care n-au ratificat inca documentul.
Adevaratul risc, a afirmat socialistul, este ca acestea sa blocheze ratificarea Tratatului de aderare. Un exemplu este Parlamentul olandez care s-a manifestat destul de critic si a decis sa astepte raportul de monitorizare din aprilie.

Vinovatii trebuie sa simta toata greutatea legii

Oficialii romani prezenti la reuniunea Comitetului parlamentar mixt Romania-UE n-au fost menajati deloc. Comisarul pentru Afaceri Interne si Justitie, Franco Frattini, a apreciat activitatea Monicai Macovei, atragand insa atentia asupra necesitatii aplicarii legii. "Timpul se scurge, iar cetatenii vor sa vada rezultate concrete pana la raportul din primavara", a afirmat Frattini.

Citeste si:

Quinton Quayle, ambasadorul la Bucuresti al Marii Britanii, tara care detine pana la sfarsitul anului presedintia UE, a aratat si el ca Guvernul a facut cateva progrese, "dar mai este de parcurs un drum lung" in lupta impotriva coruptiei care este "adanc patrunsa in sistem".

"Acolo unde exista probe clare de coruptie, vinovatii trebuie sa simta toata greutatea legii, indiferent de statutul lor social sau politic. Toti trebuie tratati in mod egal de tribunale, de la omul de afaceri cu o avere de 200 de milioane de euro, pana la agricultorul cu numai 200 de lei in buzunar", a apreciat Quayle, citat de BBC.

Comisia Europeana va continua sa monitorizeze atent pregatirile Romaniei pentru integrare, iar, daca va fi nevoie, nu va ezita sa recomande, in primavara lui 2006, amanarea cu un an a aderarii, a dat asigurari comisarul european pentru extindere, Olli Rehn. El a adaugat insa ca va putea fi respectat calendarul daca se vor intensifica eforturile pentru indeplinirea angajamentelor asumate fata de UE. Este foarte dificil sa le indeplinesti in lunile urmatoare, a precizat Rehn, dar Romania are inca sanse sa adere in 2007, asa cum am prevazut.

Trei deputati, cercetati de procurorii anticoruptie

Trei dintre cele 28 de dosare de mare coruptie aflate in lucru la Departamentul National Anticoruptie sunt ale unor parlamentari, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, procurorul-sef Daniel Morar. Seful DNA a precizat ca, fata de cei trei deputati, dintre care doi se afla inca in functie, s-a inceput urmarirea penala, dar numai unuia i-au fost aduse la cunostinta invinuirile.

"Este vorba de deputatul Ion Dumitru, fost director al Romsilva, cercetat pentru savarsirea unor fapte de coruptie legate de efectuarea unor licitatii si acte comerciale in situatii de incompatibilitate, prin care s-a creat un prejudiciu de peste 2 milioane de euro. Seful DNA nu a dezvaluit numele celorlalti doi parlamentari, motivand ca acestora nu le-au fost aduse la cunostinta invinuirile. El a afirmat, totusi, ca sunt cercetati pentru trafic de influenta si ca infractiunile comise le-au adus beneficii de 800 de milioane de lei.