Presedintele Traian Basescu a declarat ca noua Comunitate Nationala de Informatii (CNI) va avea atributii de elaborare a strategiei nationale de securitate si va realiza mai mult sinteze primite de la structurile informative. Presedintele Basescu a mai spus ca in cadrul CNI vor activa circa 40 de persoane.

Liberalii nu au facut declaratii, pana la ora inchiderii editiei, insa membri ai formatiunii au facut consideratii neoficiale din care reiesea nemultumirea PNL. Practic, solicitarea lor, ca sefii serviciilor secrete sa fie schimbati, nu a fost luata in considerare de seful statului.

Surse care au participat la discutii sustin ca Traian Basescu ar fi spus ca ar fi fost dispus sa-i schimbe pe sefii serviciilor daca nu ar fi existat presiuni din partea unor partide politice. De asemenea, mai multi participanti la sedinta-maraton de ieri au plecat cu impresia ca Traian Basescu ezita sa-i demita pe Radu Timofte si pe Gheorghe Fulga din cauza instabilitatii politice din cadrul Aliantei, ca si al Opozitiei PSD, care si-ar apara oamenii. Aceleasi surse pretind ca ar fi posibil, totusi, ca seful SPP, Gabriel Naghi, sa fie demis in scurt timp, in vreme ce seful STS, Tudor Tanase, s-ar afla in gratiile prezidentiale.

De remarcat ca aceasta noua structura, CNI, pastreaza aceeasi relativa independenta in raport cu institutiile civice si parlamentare de control. Mai precis, din activitatea CNI vor fi incluse pasaje in raportul anual al CSAT catre Parlament, iar liderii comisiilor de specialitate vor face parte dintr-un organ doar consultativ al CNI. Asta inseamna, daca nu se vor fi modificate legile actuale din domeniu, ca, in cazul in care Parlamentul nu este de acord cu vreuna dintre activitatile CNI sau ale CSAT, nu se intampla nimic.

Important este ca aceasta lege sa treaca de Parlament. Are deja avizul CSAT. Nu exista informatii daca este gandita o strategie care sa evite respingerea legii. Una ar fi asumarea raspunderii de catre Guvern, insa nu avem detalii despre acest aspect.

Astfel, daca ajunge in dezbaterea Parlamentului, Legea CNI va trebui sa fie aprobata de majoritatea politicienilor. PSD nu si-a formulat inca un punct de vedere. Aceeasi disputa, pe seama coordonarii CNI, a aparut si cand PSD s-a aflat la guvernare - Adrian Nastase o dorea in subordinea premierului, iar Ion Iliescu, a presedintelui.

Citeste si:

Dintre atributiile Comitetului CNI prima este aceea de a asigura coerenta actiunilor pentru aplicarea unitara a Strategiei de Securitate Nationala in domeniul activitatilor de informatii, contrainformatii si securitate.

De asemenea avizeaza si propune proiectul Planului National de Prioritati Informative, elaborat de Consiliul operativ, pe care il supune adoptarii CSAT si aprobarii presedintelui Romaniei. In plus, stabileste masurile necesare implementarii directiilor de actiune ale CNI, in conformitate cu orientarile strategice fixate de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. De cooperarea si colaborarea intre componentele Comunitatii se ocupa Consiliul operativ al comunitatii nationale de informatii. Acest Consiliul operativ, condus de consilierul prezidential pentru informatii, functioneaza sub autoritatea Comitetului.

Planificarea si evaluarea informatiilor necesare sustinerii strategiilor si politicilor nationale de securitate va fi realizata de catre Oficiul pentru Informatii Integrate, condus de consilierul de stat pentru securitate nationala al presedintelui.

Pe langa Comitetul Coordonator functioneaza Consiliul Consultativ al Comunitatii Nationale de Informatii, din care fac parte presedinti ai comisiilor parlamentare, reprezentanti ai ministerelor si serviciilor cu atributii in domeniu si care nu sunt reprezentate in CSAT.

Predoiu, placut de Basescu de pe vremea ostaticiadei

Nou numitul director adjunct al Serviciului de Informatii Externe s-a remarcat in ochii presedintelui Traian Basescu o data cu cazul rapirii jurnalistilor romani in Irak. La numai cateva zile de la recuperarea lor si aducerea in siguranta in tara, directorul SIE, Gheorghe Fulga, si generalul Silviu Predoiu au organizat o reuniune informala la care s-au strecurat informatii despre rapirile organizate de Omar Haysam si Mohammad Munaf. Din datele furnizate la acea vreme, presa a reusit sa deduca implicarea generalului Predoiu in rezolvarea cazului.