Proiectul de lege privind migratia politica a democratului Ioan Oltean a trecut de Camera Deputatilor, luni, cand termenul de aprobare tacita a expirat. Astfel, primarii, viceprimarii, consilierii locali si cei judeteni isi vor pierde mandatul o data cu calitatea de membri ai partidelor pe a caror liste au fost alesi, daca aceasta va fi din vina lor. Proiectul de lege initiat de Oltean a primit aviz negativ din partea Comisiei de administratie publica a Camerei, pe motiv ca, potrivit legilor existente, primarii sunt alesi pe o durata de patru ani.

In urma cu doua saptamani, deputatii au dezbatut in plen acest proiect, dar nu au ajuns la nici o concluzie. Legea privind migratia politica este unul dintre subiectele asupra carora PNL si PD au puncte de vedere divergente. Purtatorul de cuvant al Aliantei PNL-PD, Eugen Nicolaescu, a declarat, luni, dupa sedinta conducerii Aliantei, ca PNL are "o pozitie mai retinuta", sustinand interzicerea migratiei politice a consilierilor locali si judeteni, in timp ce PD are "o pozitie mai dura", sustinand ca inclusiv primarii sa intre sub incidenta legii.

Pe de alta parte, liderul democrat, Emil Boc, a afirmat tot luni ca PD sustine interzicerea migratiei politice atat a consilierilor locali si judeteni, cat si a primarilor, precizand ca aceasta este "varianta minimala" de la care pornesc democratii in dezbateri. In aceasta saptamana, reprezentantii celor doua partide se vor intalni pentru a-si armoniza punctele de vedere.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.