Presedintele Traian Basescu a declarat ca nu va renunta la ideea unei legi a reorganizarii administrative, care sa fie aprobata pana la alegerile care vor avea loc la sfarsitul anului si care sa fie aplicata treptat, pana in 2016.

"Un element al modernizarii Romaniei este reorganizarea administrativ-teritoriala si va marturisesc ca aceasta idee a primit o riposta puternica din partea partidelor politice, chiar si a societatii civile, dar, anul acesta, nu voi renunta la ideea ca, pana la alegerile legislative din luna noiembrie, vom putea avea o lege a reorganizarii administrativ-teritoriale, lege care sa intre intr-un proces de implementare in ciclul electoral urmator 2012-2016, urmand ca implementarea completa sa fie la sfarsitul anului 2016”, a declarat presedintele Basescu, citat de MEDIAFAX.

El a spus ca actuala organizare administrativa a teritoriului a devenit "o frana" in dezvoltarea Romaniei moderne si ca nimeni nu are o viziune regionala.

Basescu a precizat ca va sustine aparitia noii legi a reorganizarii, intr-o formula de 8 sau 12 judete sau regiuni.

"Este clar reorganizarea administrativ-teritoriala este necesara si niciun interes politic nu justifica amanarea ei. Putem discuta cat, cate regiuni, dar nu putem amana acest proces", a mai spus presedintele Basescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.