Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, ieri, ca schimbarea sefilor de servicii secrete este o necesitate, "din perspectiva celor care au avut functii politice importante" in PSD. Tariceanu a sustinut ca atat seful SRI Radu Timofte, cat si cel al SIE Gheorghe Fulga au fost parlamentari ai fostei puteri.

"Ei au fost membri ai Parlamentului, n-am auzit sa fie independenti", a spus presedintele liberal, adaugand
ca solicitarea PNL de a-i schimba pe sefii pusi de PSD in fruntea unor institutii importante nu se refera si la directorul SPP, Gabriel Naghi. Calin Popescu Tariceanu a mai spus ca partidul sau nu poate impune un termen-limita pana la care sa fie operate aceste schimbari, urmand sa fie respectat "cadrul legal".

Delegatia Permanenta a PNL a decis, joi seara, sa ceara institutiilor abilitate si, in primul rand, Administratiei Prezidentiale, sa demareze de urgenta procedurile pentru schimbarea sefilor serviciilor de informatii si a conducatorilor celorlalte institutii numiti de fosta putere din randul PSD. Tariceanu a precizat ca aceasta solicitare nu il vizeaza pe procurorul general Ilie Botos, deoarece ar fi fost nepotrivit "in contextul actual". Administratia Prezidentiala nu a comentat, ieri, aceste cereri.

Pachet de legi pentru reformarea serviciilor secrete
Liberalii declanseaza atacul serviciilor secrete pe mai multe fronturi. Ieri, parlamentarii PNL din Comisiile de aparare au decis ca, in termen de o luna, sa elaboreze un pachet de legi vizand reformarea serviciilor de informatii. Deputatul George Scutaru ne-a declarat ca pachetul va cuprinde un proiect referitor la reorganizarea SRI, altele privind SIE, functionarea CSAT si comunitatea de informatii.

"Proiectele de lege isi propune, pe de o parte, simplificarea activitatii in aceasta zona, si, pe de alta, asigurarea transparentei si a controlului parlamentar. Cat priveste comunitatea de informatii, noi dorim o impartire judicioasa a accesului la informatii al celor abilitati", a adaugat Scutaru.
Democratii cred ca aliatii lor s-au cam grabit

Presedintele PD, Emil Boc, sustine ca nu se opune unei legi a lustratiei, dar, in privinta schimbarii sefilor de servicii secrete, el crede ca nu trebuie sa se amestece politicul. "PD nu se opune, de principiu, unei legi a lustratiei, insa, o pozitie oficiala fata de initiativa pe aceasta tema a liberalilor vom lua dupa ce PNL va prezenta proiectul de lege in CNC-ul Aliantei. Schimbarea sefilor serviciilor secrete trebuie sa fie discutata si analizata de factorii care au competente in acest sens, cum ar fi presedintele Traian Basescu", a spus Boc.

Spre deosebire de presedintele partidului, senatorul PD Radu Berceanu le recomanda liberalilor sa-si vada "barna" din ochi. Potrivit lui Berceanu, mai multi pesedisti notorii au ramas in functii importante cu sustinerea PNL. "Fiecare ar trebui sa se uite la responsabilitatile care i-au revenit. Unele le-au revenit liberalilor care au pastrat superpesedisti care au facut superrele. I-au pastrat si ii iubesc pe niste pesedisti de la Hidroelectrica si Transelectrica", a spus liderul democrat.

Referitor la schimbarea sefilor de servicii secrete Berceanu este de parere ca presedintele Basescu nu va asculta de propunerea lui Ludovic Orban sau a PNL. "Este prerogativa presedintelui de a-i schimba si, asa cum il stiu eu, nu este omul care sa ia decizii la cererea lui Orban sau a PNL. Nu este Traian Basescu genul asta de om", a afirmat Berceanu.

Conservatorii, de partea PNL

Conservatorii lui Dan Voiculescu sunt si ei de acord cu cererea liberalilor. Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a declarat ca partidul pe care il reprezinta va sustine demersul PNL." In principiu, sustinem cererea PNL. Este necesar sa fie adoptata o lege a lustratiei, pentru a ne rupe de trecut si suspiciuni", a spus purtatorul de cuvant al conservatorilor.

UDMR socoteste fireasca schimbarea sefilor de servicii

UDMR sustine rezolutia PNL privind demararea procedurilor pentru schimbarea sefilor serviciilor de informatii. "Noi asteptam acest lucru de la bun inceput. Era un lucru firesc", ne-a declarat, ieri, deputatul UDMR, Kelemen Hunor. Acesta a argumentat ca sefii SRI, SIE si STS au fost numiti politic in 2001 de catre PSD. "Din punct de vedere politic, ei nu sunt independenti", a adaugat Kelemen Hunor. El a mai precizat ca, in Parlament, UDMR va vota initiativa PNL.


Despre autor:

Gandul

Sursa: Gandul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.