Abandonati de Mircea Miclea, democratii nu se pot decide care va fi succesorul acestuia la Ministerul Educatiei. Biroul National de Coordonare al Partidului Democrat va desemna, in cursul saptamanii viitoare, inlocuitorul lui Miclea. Desi mai sunt doar cateva zile pana la anuntarea noului ministru, pedistii nu se inghesuie pe invatamant.

Singurele doua nume vehiculate pentru a trece la conducerea Ministerului Educatiei sunt cele ale lui Cezar Preda, vicepresedinte, si Cristian Radulescu, actual lider al grupului democrat de la Camera Deputatilor. Eventuala candidatura a celor doi a fost discutata in interiorul partidului, in urma cu aproximativ trei saptamani, dupa cum a mentionat chiar Radulescu, insa ulterior, liderul PD, Emil Boc, a anuntat ca partidul nu se grabeste sa faca nominalizari.

Dupa ce au pendulat intre numirea unui ministru neimplicat politic si plasarea in Executiv a unui politician consacrat, se pare ca democratii au optat pentru a doua varianta. Preferatul ramane, totusi, Cezar Preda, al carui nume a mai fost vehiculat pentru pozitia din Guvern imediat dupa demisia lui Miclea, desi nici unul dintre liderii partidului nu a confirmat aceasta solutie. Conform unor informatii aparute in presa, Preda a infirmat existenta unor discutii in PD referitoare la numirea sa ca ministru, desi se pare ca si-ar dori aceasta functie, ba chiar ar incerca sa isi gaseasca sustinatori. Pe de alta parte, Cristian Radulescu nu se arata foarte entuziast de o astfel de propunere.

"S-a discutat in partid, acum vreo trei saptamani, pe marginea acestei teme. Era vorba despre mine si despre Cezar Preda. Deocamdata nu mai am nici o alta informatie despre alte nume. Din punctul meu de vedere o astfel de nominalizare ar fi o onoare, dar nu cred ca as fi cel mai potrivit pentru aceasta functie", a declarat liderul PD de la Camera.

Decizia ramane, insa, in mainile presedintelui Emil Boc, care, conform unor declaratii ale sale, si-ar dori ca in functia de ministru sa fie numit un tanar, care ar urma sa fie secundat de Miclea.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.