Presedintele PSD, Victor Ponta, a anuntat, miercuri, ca opozitia va depune doua motiuni de cenzura, respectiv una pe legea salarizarii pe 2011 si cealalata pe legea-cadru a salarizarii unitare.

Una dintre motiuni va fi depusa miercuri, iar cealalta probabil joi.

Ponta a afirmat ca data la care vor fi discutate motiunile de cenzura trebuie stabilita de Birourile permanente reunite.

Intrebat care sunt sansele de reusita, Ponta a raspuns: "Nu-mi fac iluzii".

Si liderul deputatilor PSD, Mircea Dusa, a declarat ca social-democratii vor depune miercuri sau joi motiunile de cenzura la legile salarizarii si ca abia dupa ce acestea vor fi depuse se poate stabili un calendar de dezbatere in Parlament, transmite MEDIAFAX.

Dusa a precizat cele doua texte ale motiunilor de cenzura sunt in lucru si ca vor fi depuse in cursul zilei de miercuri sau cel tarziu joi.

"De indata ce textele vor fi finalizate si vom obtine acordul grupurilor parlamentare, le vom depune. Calendarul dezbaterii celor doua motiuni stabilit de plen de reprezentantii puterii este fara respectarea Regulamentului, pentru ca motiunile nu sunt depuse si graficul se stabileste de Birourile Permanente reunite si apoi de plen, dupa depunerea motiunilor", a afirmat Dusa.

Plenul Parlamentului a decis, marti, ca in cazul in care opozitia depune motiune de cenzura la asumarea raspunderii Guvernului la legile salarizarii, aceasta sa fie citita joi si dezbatuta si votata luni, 20 decembrie.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat insa luni ca social-democratii vor ca motiunea de cenzura de dupa asumarea pe Legea salarizarii sa fie votata dupa 31 decembrie.

Guvernul si-a asumat, marti, raspunderea in Parlament pe cele doua legi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.