Motiunea simpla pe Agricultura a PSD a fost considerata retrasa de la Camera, dupa ce niciun reprezentant al PSD nu s-a prezentat la tribuna pentru a citi textul, in conditiile in care social-democratii parasisera plenul din cauza unor divergente procedurale pe alt subiect.

Sedinta de plen a Camerei Deputatilor a fost deschisa, marti, de catre presedintele acestui for legislativ, Roberta Anastase, prin supunerea la vot a propunerii facute, in sedinta de luni, de catre liderul grupului PDL, Mircea Toader, privind introducerea pe ordinea de zi a punctului de vedere al Comisiei de Regulament privind acordarea dreptului de a avea un membru in aceasta comisie pentru grupul independentilor, precum si a proiectului de hotarare prin care deputatul independent Eugen Nicolicea devenea membru al Comisiei de Regulament.

Propunerea lui Mircea Toadea privind introducerea pe ordinea de zi a celor doua proiecte a intrunit 70 de voturi "pentru", 20 de voturi "impotriva" si 2 abtineri, fapt ce a dus la reactia imediata a social-democratilor si a liberalilor, care au aratat ca nu recunosc acest vot, intrucat cele doua proiecte nu sunt regulamentare.

In interventiile lor pe procedura, deputatii social-democrati Bogdan Niculescu-Duvaz, Adrian Nastase, Valeriu Zgonea si deputatul liberal Eugen Nicolaescu au aratat ca cele doua acte normative nu sunt elaborate regulamentar, ei acuzand interesul politic al PDL de a coopta in Comisia de regulament un deputat independent pro-guvernamental, transmite Mediafax.

In pofida dezaprobarii manifestate de PSD si PNL, ordinea de zi, care includerea si cele doua acte normative, a fost adoptata de plenul Camerei, cu 98 de voturi "pentru", 38 de voturi "impotriva" si 2 abtineri.

Dupa aprobarea ordinii de zi, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a precizat ca se va trece la dezbaterea motiunii simple pe tema Agriculturii, depuse de PSD, asa cum a fost stabilit de catre Biroul Permanent.

  • PSD ameninta cu greva

In acest moment, liderul grupului parlamentar PSD, Mircea Dusa, a mers la tribuna Camerei Deputatilor pentru a preciza ca social-democratii nu pot asista la astfel de dezbateri parlamentare, el subliniind ca, daca se va continua in aceasta maniera, grupul PSD va intra in greva parlamentara si va aduce la cunostinta cancelariilor europene faptul ca in Romania nu se repsecta regulametul si principiile parlamentare.
Citeste si:
Agri Trade Summit 2024, o nouă ediție de succes
Agri Trade Summit 2024, o...

Anastase i-a raspuns lui Dusa ca rolul sau este de a da dreptul liderilor de grupuri parlamentare sa-si prezinte punctele de vedere si a solicitat ca un reprezentant al semnatarilor motiunii simple depuse de PSD sa dea citire textului motiunii simple pe Agricultura.

In conditiile in care social-democratii paraseau sala de plen, niciunul dintre semnatarii motiunii nu s-a prezentat la tribuna pentru a citi textul motiunii, astfel ca Anastase a considerat ca motiunea simpla a fost retrasa.

"Daca nu cititi, inseamna ca motiunea este retrasa. Nu ati cerut amanarea. Inteleg ca motiunea e retrasa. Inteleg, de asemenea, ca opozitia il gireaza astfel pe noul ministru al Agriculturi, Valeriu Tabara, prezent aici", a spus Anastase.

Ea a precizat ca astfel, ordinea de zi a Camerei, stabilita pentru marti, a fost epuizata si a declarat inchisa sedinta.

Citeste si:
Moțiunea împotriva ministrului Muncii a fost respinsă de Camera...
Moțiunea împotriva...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.