Gasirea unui brand de tara si promovarea imaginii Romaniei au devenit obiective de securitate, la care serviciile secrete sint poftite sa puna umarul

"Serviciile de informatii au obligatia sa contribuie la construirea imaginii Romaniei", a declarat ieri consilierul prezidential Claudiu Saftoiu, la simpozionul intitulat "imaginea Romaniei, obiectiv strategic". "Nu prin activitati specifice, pentru a obliga pe cineva sa creada altceva despre Romania", a precizat el. Serviciile au insa indatorirea "sa ajute institutiile care se implica in efortul de branduire a Romaniei sa aiba o imagine mai clara despre ceea ce opinia publica internationala crede despre Romania", spune Saftoiu.

Seful Agentiei Nationale pentru Strategii Guvernamentale, Valeriu Turcan, si-a exprimat dezacordul, subliniind ca imaginea proasta a Romaniei in afara o face presa straina si ca serviciile "nu au expertiza in comunicare internationala". El a spus ca singurul mod in care serviciile pot imbunatati imaginea Romaniei ar fi "sa anihileze retelele de crima organizata".

"SRI, asimilat cu fosta Securitate"

Lui Turcan i s-a raliat Stefan Stanciugelu, directorul Institutului pentru Studiul Comunicarii "Come In". Acesta a subliniat ca o monitorizare a presei internationale arata ca SRI este asimilat cu fosta securitate. In apararea serviciilor a vorbit Jose Iacobescu, prim-vicepresedinte al Camerei de Comert, care a spus ca de 15 ani acestea au contribuit la siguranta Romaniei, ca aici nu au avut loc atentate teroriste si ca s-ar putea miza pe acest fapt. "Veniti la Marea Neagra, la noi este sigur!", a propus acesta un posibil slogan.

Brandul "Osama" versus brandul "Dracula"

Astazi se va discuta despre rolul comunitatii de informatii in protejarea brandului de tara. Invitatii vor dezbate si metodele de contracarare a subversiunii prin mass-media. Organizatorii pornesc de la premisa ca, dupa cum au demonstrat evenimentele recente, "organizatiile teroriste si-au dezvoltat branduri puternice prin structuri interne de transmitere catre mass-media a unor informatii propagandistice, care sint difuzate rapid publicului, determinind o stare de tensiune, confuzie si nesiguranta in rindul populatiei".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.