Procurorul general Ilie Botos a fost acuzat ieri ca ar fi intervenit in repartizarea dosarului in care Nastase e acuzat penal de mai multi deputati liberali

Plingerile impotriva lui Nastase inaintate de PNL si PD la Comisia juridica a Camerei sint deocamdata blocate la Biroul Permanent, din cauza aceluiasi Nastase. Surse din conducerea Camerei ne-au declarat ca, in sedinta de miercuri, presedintele a calificat reclamatiile care-l privesc drept irelevante. Reprezentantii Puterii i-au declarat ca lor li se par relevante si i-au cerut sa supuna la vot trimiterea la Comisia juridica. Aici, cu majoritatea pe care o are, puterea intentiona sa ii dea lui Nastase sanctiuni pentru incalcarea regulamentului, sperind chiar intr-o suspendare. Numai ca singurul care poate supune la vot in Biroul Permanent este presedintele, care, fireste, a refuzat pur si simplu.

Botos, cititor pasionat de plingeri liberale

O alta acuzatie cu adresa la Nastase a venit ieri din partea unui deputat PNL, Dragos Ujeniuc. Acesta a acuzat faptul ca plingerea penala inaintata de deputatii liberali impotriva lui Nastase a trecut pe la cabinetul procurorului general Ilie Botos, desi practica penala nu prevede acest lucru. "Am fost instiintat la depunerea denuntului ca, inainte de a ajunge la sectia competenta, el trece prin cabinetul procurorului general", spune acesta. "Cu explicatia ca, de regula, cind e vorba despre marimi, trebuie sa privim cu mai multa grija denuntul in sine". Ujeniuc presupune ca demersul a fost facut "ca sa vada carui procuror ii revine dosarul", in conditiile in care nu procurorului general ii revine repartitia cazurilor catre un procuror sau altul.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.