El a precizat ca in luna octombrie, cind Romania va fi presedinte al Consiliului de Securitate, nu este exclus ca pe agenda sa figureze si dificilul dosar al programului nuclear iranian, mai ales avind in vedere ca luni urmeaza sa aiba loc reuniunea Agentiei Internationale a Energiei Atomice (AIEA).
Misiunea Romaniei, care va conduce Consiliul de Securitate al ONU, este inlesnita de un nesperat consens europeano-american. Marea Britanie, Franta si Germania au demarat deja procedurile prin care vor cere AIEA sa pregateasca o sesizare la Consiliul de Securitate. La fel cum au cerut si americanii cu ceva timp inainte, dar europenii se opusesera.
Spionati din satelit
La summit-ul ONU de la New York Iranul a ripostat violent cind a aflat ca americanii au prezentat mai multor diplomati straini imagini prin satelit, timp de o ora, din care ar fi reiesit ca Iranul intentioneaza sa produca armament nuclear, potrivit Reuters. Iranul are de partea sa Rusia si China.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Alegeri 2024: Ce trebuie să facă Guvernul pentru turism? Ascundem vaca de pe...
Sursa: wall-street.ro