"L-am auzit pe actualul presedinte al partidului vorbind despre reformarea clasei politice si despre teza Parlamentului unicameral. N-am intalnit o imbecilitate mai mare ca asta", reactionat ieri, de la tribuna Senatului, pesedistul Antonie Iorgovan.

Aprecierea sa a cazut ca un traznet asupra liderului PSD Mircea Geoana, care a convocat imediat conducerea partidului pentru a-l sanctiona pe Iorgovan. Surse din partid vorbeau aseara despre o posibila suspendare a senatorului pesedist din partid sau chiar despre excluderea acestuia din randurile PSD, tinand cont ca Iorgovan nu este la prima abatere.

De altfel, Geoana a dat un prim semnal in acest sens cand a iesit in fata presei cu un discurs extrem de dur la adresa senatorului PSD, anuntand ca va propune Biroului Permanent National (BPN) al partidului adoptarea unor masuri exemplare in cazul lui Iorgovan. "Voi propune BPN adoptarea unor masuri exemplare, pentru ca este momentul sa se stie ca in PSD linia de partid este obligatorie", a afirmat Mircea Geoana. El a amintit ca a intervenit personal la Comisia de integritate a partidului atunci cand acest organism analiza legaturile dintre Antonie Iorgovan si omul de afaceri Omar Hayssam, pe care l-a aparat in instanta. In plus, a adaugat Geoana, Iorgovan a formulat de-a lungul timpului atacuri la adresa unor lideri ai partidului precum Adrian Nastase sau Ion Iliescu. Presedintele PSD a spus ca "excesele verbale" si "gesturile exotice" ale lui Antonie Iorgovan au fost tolerate pana acum, dar a venit timpul cand "acest tip de opozitie din interiorul partidului trebuie sa inceteze".

Nuantarea declaratiei

Intuind probabil ce o sa-l astepte, Iorgovan a iesit in fata ziaristilor cu ceva timp inainte ca Geoana sa vorbeasca despre sanctiuni, incercand sa dea o mai mica importanta declaratiei pe care a facut-o de la tribuna Senatului. El a spus ca nu s-a referit nici un moment la Mircea Geoana, ci la teza privind Parlamentul unicameral. Iorgovan a continuat insa cu atacurile la adresa liderului sau, apreciind ca era firesc ca inainte de a fi lansata o astfel de teza sa aiba loc o discutie serioasa in partid, cu specialistii in drept constitutional. Iorgovan i-a adresat un sfat lui Mircea Geoana ca, inainte de a se lansa in chestiuni de acest gen, sa intrebe daca specialistii partidului s-au pronuntat.Cateva ore mai tarziu, Iorgovan a spus chiar ca nu s-a referit la Geoana cand a vorbit despre actualul presedinte, ci la Traian Basescu.

Prima reactie a lui Geoana la auzul celor spuse de colegul sau de partid a fost moderata, acesta multumindu-se sa spuna doar ca Iorgovan, desi a imbatranit, este in continuare "copilul teribil al politicii romanesti". "Probabil ca, din dorinta de a fi mai colorat in expresie, a dorit sa epateze de la tribuna Senatului. In mod cert, ceea ce a spus este un lucru grav", a afirmat presedintele PSD, declarandu-se convins ca grupul social-democrat din Senat si partidul, in general, vor sti sa reactioneze la aceasta "impardonabila greseala".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.