Devenit un loc de pelerinaj pentru politicieni, santierul podului de la Maracineni a fost "calcat" pentru a zecea oara de presedintele Basescu. Mai iute de picior, secretarul general al PSD si fost ministru al transporturilor, Miron Mitrea, a ajuns inaintea lui Basescu si nu a ratat ocazia sa-si dea cu parerea despre stadiul in care se afla lucrarile. "Pare o lucrare executata bine, insa sunt oameni si utilaje putine", a afirmat Mitrea. Consecvent liniei partidului, fostul ministru al transporturilor l-a avut ca tinta a declaratiilor tot pe Traian Basescu. El a afirmat, la Buzau, ca presedintele vine la Maracineni pentru a-si face campanie de publicitate, iar pe de alta parte, pentru ca vrea sa demonstreze ca lucrurile se misca mai bine acolo unde este seful statului.

Citeste si:

Informat despre declaratiile lui Mitrea, Basescu a spus ca podul de la Maracineni este un obiectiv mult prea important pentru a fi scapat din ochi. "Eu ce sa va spun despre Mitrea? Cad toate podurile care s-au construit in timpul lui. Ar trebui sa-i fie un pic rusine... Pe Mitrea, Dumnezeu sa-l ierte!" Amin!