Seria consultarilor pentru formarea unei majoritati parlamentare a continuat ieri. Fara succes. UDMR a facut poteca intre PSD si Alianta. Singura concluzie care putea fi trasa ieri seara este ca formatiunea lui Marko Bela joaca perfect la doua capete.
PSD si UDMR au mai avut ieri dimineata inca o runda de negocieri fara nici un rezultat. La intilnirea de la Casa Dante au participat Adrian Nastase, Marko Bela, dar si liderul PUR, Dan Voiculescu. Dupa circa doua ore de discutii, presedintele UDMR, Marko Bela, a iesit in fata presei pentru a declara cam aceleasi lucruri pe care le-a spus si cu o zi inainte. "Nu am hotarit nimic in afara faptului ca vor continua eforturile pentru formarea acestei majoritati parlamentare. In acest moment, o majoritate posibila este formata din PSD, PUR, UDMR si grupul minoritatilor".

Marko Bela a adaugat ca UDMR nu concepe formarea unei majoritati in care sa intre si PRM. El a aratat ca Uniunea incearca, in acest moment, crearea majoritatii cu PSD, dar, in acelasi timp, exista o declaratie a lui Traian Basescu ca ar dori un prim-ministru de la Alianta PNL-PD si un guvern al acestei aliante. "Este o contradictie foarte clara intre aceste intentii si trebuie sa gasim o solutie. Deocamdata, concluzia este ca exista o astfel de contradictie ce trebuie rezolvata", a spus Marko Bela.

O declaratie asemanatoare, aproape identica, a fost facuta de liderul UDMR si cu o seara inainte, dupa reuniunea cu liderii Aliantei PNL-PD. Dupa intilnirea cu PSD, liderii Uniunii au avut o noua intilnire si cu reprezentantii Aliantei D.A. Potrivit Mediafax, vicepresedintele executiv al UDMR Laszlo Borbely si co-presedintele Aliantei D.A. PNL-PD Calin Popescu-Tariceanu au discutat, la Palatul Parlamentului, pe tema programelor de guvernare ale celor doua formatiuni. El a mai spus ca discutiile cu reprezentantii Aliantei "vor continua, probabil, si la inceputul saptaminii viitoare". "Este foarte important sa se formeze parlamentul si structurile de conducere ale parlamentului, iar presedintele va trebui sa aiba consultari cu conducerile partidelor politice", a spus el. Conducerea largita a UDMR - Consiliul Reprezentantilor Unionali - se va intruni simbata la Tirgu Mures, acolo unde este de asteptat sa se ia o decizie in privinta colaborarilor politice ulterioare.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.