Fostul ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu, il avertizeaza pe procurorul-sef al PNA Timisoara, Vlad Speriusi, ca nu va accepta "murdarirea" numelui sau si a activitatii sale in calitate de membru al Guvernului.

Procurorul-sef al PNA Timisoara, Vlad Speriusi, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca Serviciul Teritorial Timisoara al PNA a sesizat Parchetul ICCJ in legatura cu o posibila implicare a fostului ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, in "sprijinirea gruparii infractionale" in cazul Electrica. Potrivit procurorului PNA Timisoara, la dosarul cauzei exista declaratia unor martori care relateaza mai multe discutii intre membrii presupusei grupari infractionale conduse de Vasile Croitoru (arestat in cauza - n.r.), in care ar fi fost mentionat si numele fostului ministru. "Avand in vedere ca este un astfel de indiciu, am sesizat, prin declaratii de martori si prin rechizitoriu, Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru a se constata daca acea grupare infractionala a fost sprijinita de fostul ministru", a declarat Vlad Speriusi.

Dan Ioan Popescu sustine, intr-o declaratie remisa, vineri, agentiei Mediafax, ca intre declaratiile lui Speriusi din 6 august si cele de vineri "exista grave neconcordante pentru un profesionist aflat intr-o functie publica de o asemenea responsabilitate". Conform lui Popescu, in data de 6 august, Speriusi afirma: "Nu exista probe concrete care sa indice implicarea fostului ministru. Noi nu avem restrictii, dar daca nu sunt probe, nu putem sa audiem persoane doar pentru spectacol". "La nici o saptamana, domnul procuror-sef revine si afirma ca cineva mi-a pomenit totusi numele. Daca, intr-un rastimp atat de scurt, domnul Vlad Speriusi s-a hotarat ca e mai bine pentru cariera domniei sale sa faca si spectacol, il anunt in mod public ca n-o sa accept murdarirea numelui meu si a activitatii desfasurate in calitate de fost ministru al Economiei", declara fostul ministru.

El sustine ca intotdeauna si-a afirmat disponibilitatea de a raspunde la acuze si intrebari si nu s-a ascuns niciodata, fiindca nu are ce sa ascunda. "Toata activitatea mea, atat politica, dar si profesionala, a fost transparenta si tot ceea am facut ca fost ministru este public", adauga Popescu. El mai spune ca, de aceea, nu intelege rostul unor "astfel de manevre mediatice prin care actuala Justitie intelege sa faca doar un spectacol si nu sa afle adevarul", precizand ca nu se indoieste nici o clipa ca "aceste aberante atacuri desfasurate in ultima perioada sunt comandate si regizate politic".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.