Calin Popescu Tariceanu si-a asigurat din start un avantaj in momentul in care a cerut Delegatiei Permanente sa se pronunte in cadrul aceleiasi intrebari daca ii acorda increderea deopotriva pentru functia de premier si cea de lider al PNL. "Daca nu primesc sprijin pentru una din functii, consider ca nu il primesc nici pentru cea de-a doua", a impus Tariceanu modul in care se va vota. Lasati fara multe optiuni si fara loc de nuante, 63 dintre membrii Delegatiei Permanente si-au exprimat sprijinul pentru Tariceanu, sapte au votat impotriva si doi s-au abtinut.

Inaintea reunirii Delegatiei Permanente, fostul lider al PNL, Theodor Stolojan, s-a intilnit neoficial cu lideri de filiale nemultumiti de prestat ia lui Tariceanu. El a spus ca sca- derea credibilitatii PNL este cauzata de erodarea inerenta guvernarii si de inconsecventa politica din ultima perioada. Intrebat daca este necesara fuziunea intre PNL si PD, ex-presedintele liberalilor a spus ca "nu neaparat". Theodor Stolojan a aratat ca una dintre solutiile avansate in interiorul partidului pentru iesirea din impas a fost aceea ca functiile de primministru si de presedinte al PNL sa fie exercitate de persoane diferite.

"Votul de azi arata ca partidul nu dores te acest lucru", avea sa declare Tariceanu dupa ce a fost sigur ca-si pastreaza ambele functii. Inainte de venirea lui Stolojan la Parlament pentru intilnirea cu sustinatorii sai, Tariceanu le-a recomandat parlamentarilor partidului sa evite participarea la intrevedere. Pe de alta parte, chiar in timp ce Tariceanu discuta cu parlamentarii sai, acestia au primit SMS-uri prin care erau chemati sa se intilneasca la ora 14.00 cu Stolojan.

PSD se ofera liberalilor

Citeste si:

Profitind de criza prin care trece PNL si Alianta D.A. , PSD a oferit ieri, prin vocea presedintelui executiv Adrian Nastase, o tentatie partidului condus de Tariceanu: PNL se poate baza pe sprijinul PSD in Parlament pe viitor. "Daca vom fi solicitati sa ajutam la guvernare din punctul de vedere al unor obiective foarte concrete, cum au fost astazi legile privind educatia, vom face acest lucru, intrucit este vorba de un interes mai larg al tarii", a explicat ieri Nastase. Cit priveste o alianta PSDPNL, el a declarat ca "in acest moment, cred ca este imposibila". Nastase le-a si dat liberalilor un sfat: "Trebuie sa decida, prin fortele lor, daca actioneaza in continuare sub tutela sau intr-o formula de echipa", adica "o departajare foarte clara fata de ceea ce este Presedintia".

PD ar putea intra in opozitie

In acest context, scenariul de lucru al democratilor este acela ca, daca liberalii vor dori ca un guvern minoritar al Aliantei sa fie sprijinit in Parlament, chiar si punctual, de PSD, "PD este pregatit sa se retraga din guvern si sa intre in opozitie parlamentara", dupa cum a explicat ieri un vicepresedinte PD. Liderul grupului PD din Camera, Cristian Radulescu, le-a amintit ieri colegilor liberali ca Alianta D.A. este cea mai importanta constructie a politicii romanesti, "care si-a dovedit din plin valoarea pe piata noastra electorala".

Radulescu a incercat sa-i ofere PNL si un argument pragmatic: acela ca, in conditiile in care, a spus el, potrivit sondajelor, PD are un capital electoral dublu fata de PNL in interiorul Aliantei, presedintele PD Emil Boc le-a propus colegilor liberali paritate pe liste in cazul anticipatelor.