Un sondaj de uz intern din PSD a trezit la viata rivalitati mai vechi ale liderilor partidului, astfel ca Adrian Nastase nu poate scapa de eticheta coruptiei, de Iliescu nu se dezlipeste sintagma fost comunist, iar Geoana e prea nou. Sondajul a fost realizat de Metro Media Transilvania, sub directa supraveghere a fostului sau director, acum senator PSD, Vasile Dancu.

Importanta lui consta in verificarea capitalului de imagine al celor trei nume grele ale partidului: Mircea Geoana, Adrian Nastase si Ion Iliescu. Persoanele intervievate au avut de asociat cu fiecare din aceste nume 10 calitati sau defecte, iar punctajul obtinut de cei trei s-a realizat in functie de termenii cu care au fost asociati. Cel care a iesit castigator din acest scrutin sociologic a fost Mircea Geoana, cu un capital pozitiv de peste 50 la suta.

In schimb, Adrian Nastase a avut suficiente caracterizari negative, unele legate de mandatul sau de premier si de acuzele de coruptie. Nici Ion Iliescu nu sta mai bine, el fiind asociat atat cu termenul de "batran", cat si cu referire la trecutul sau de dinainte de 1989. In felul acesta, rivalitatea dintre Mircea Geoana, noul presedinte al PSD, si mai vechii presedinti ai partidului, Adrian Nastase si Ion Iliescu, are un nou motiv. Deja mass-media au semnalat rivalitatea dintre primii doi in ceea ce priveste aparitiile televizate, dar si prezenta in conferintele de presa de unde Adrian Nastase lipseste regulat in ultima vreme. Motivul consta in strategia lui Mircea Geoana si a echipei sale de a renunta la figurile compromise din partid si de a prezenta publicului nume care nu au tinut primele pagini ale ziarelor cu acuze de coruptie.

Citeste si:

Sondajul amintit nu poate fi insa facut public de partid deoarece i-ar supara prea tare pe Nastase si pe Iliescu. Totusi, presedintele PSD il poate folosi pentru a justifica retragerea din prim-planul imaginii partidului a rivalilor sai.

Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a tinut ieri sa nege ca in PSD ar exista neintelegeri si disensiuni legate de purtatorii de mesaje. El nu a dorit sa comenteze afirmatiile unui consilier al lui Adrian Nastase care a declarat ca fostul premier nu participa la conferintele PSD pentru ca nu i se permite.

Potrivit lui Diaconescu, nu s-a luat o decizie cine sa fie purtatorii de mesaj al PSD, dar ca se are in vedere ca acestia sa fie tineri si profesionisti. Evident insa ca din aceste categorii sunt exclusi multi dintre stalpii de baza ai partidului. Intrebat de posibilitatea ca Ion Iliescu sa fie un asemenea purtator de mesaj, Diaconescu a precizat ca problema nu e personalizata, dar ca oricine are un mesaj corect si corespunzator din partea PSD este binevenit.