Legea ANI a trecut de Camera Deputatilor, cu 183 de voturi pentru, 27 de abtineri si niciun vot impotriva.

Deputaţii au decis reluarea votului asupra proiectului de funcţionare a legii Agentiei Nationale de Integritate, prin ridicarea mainii, dupa ce initial legea fusese respinsa.

Legea ANI avea nevoie de 167 de voturi pentru a trece, dar a obtinut 183, fiind nevoie de vot prin ridicarea mainii.

Initial legea ANI nu a putut fi adoptata de Camera Deputatilor, din cauza lipsei numarului necesar de voturi pentru actele organice. Astfel, in favoarea legii au votat doar 151 de deputati, in timp ce 2 s-au impotrivit, iar alti 49 s-au abtinut.

Ce ramane din vechea ANI?

O mare parte a discutiilor pentru admiterea legii care reglementeaza desfasurarea activitatii Agentiei Nationale de Integritate s-a axat pe subiectul confidentialitatii declaratiilor de patrimoniu. "Filosofia Curtii Constitutionale nu a fost de a ascunde averea, pentru ca devi vulnerabil chiar si atunci cand nu ai nimic", a declarat deputatul PSD, Silvestru Lup.

O alta obiectie a vizat intelesul sintagmei "declaratie de patrimoniu", deputatul PC Bogdan Ciuca sustinand clarificarea acestei notiuni, punct de vedere sprijinit si de pesedistul Ciprian Nica. "O sa ajungem sa trecem in declaratia de patrimoniu si aerul pe care il respiram. Propun sa ne intoarcem la declaratia de avere", a spus Nica, punct de vedere care nu a intrunit majoritatea voturilor din comisie.

Un alt amendament respins a fost cel sustinut de independentul Eugen Nicolicea care, la articolul 11, a sustinut prelungirea activitatii de analiza a ANI de la unu, la trei ani, de la expirarea mandatului celor care au exercitat o functie sau demnitate publica.

In schimb, a fost un adoptat un amendament al lui Mate Andras-Levente, UDMR, care a introdus sintagma "sub sanctiunea raspunderii juridice", la finele articolului 9, alineatul 3, care stipula faptul ca "principiile dupa care se desfasoara activitatea de analiza sunt legalitatea, confidentialitatea, impartialitatea, independenta operationala, celeritatea, buna administrare, dreptul la aparare, precum si prezumtia dobandirii licite a patrimoniului".

Citeste si:
Dan Negru, despre Revelionul 2023: „Mulțumesc pentru toți anii ăștia”
Dan Negru, despre Revelionul...

Horia Georgescu, secretarul general al ANI, a reusit ionsa sa convinga comisia sa adopte prelungirea termenului de un an la trei, a interdictiei de a mai ocupa o functie sau o demnitate publica pentru cei care au pierdut-o dupa ce au fost depistati ca au luat o decizie in exercitiul functiunii in stare de incompatibilitate sau de conflict de interese. Un alt set de modificari a vizat regimul sanctiunilor. Astfel, Comisia juridica a decis ca nerespectarea obligatiei de a raspunde solicitarilor ANI se sanctioneaza cu amenda de 2000 de lei, spre deosebire de varianta Guvernului, care prevedea 200 de lei pentru fiecare zi de intarziere. De asemenea, plafonul maxim al amenzii pentru nedepunerea la timp a declaratiilor de patrimoniu si de interese a fost coborat de la 10.000 la 2.000 de lei.

La capitolul "Dispozitii tranzitorii si finale", comisia a adoptat un amendament al deputatului PSD Silvestru Lup, care prevede ca presedintele si vicepresedintele ANI sunt alesi de Consiliul National de Integritate, nu de catre Senat. In ceea ce priveste formularul declaratiei de patrimoniu, printre modificarile operate, vor trebui declarate cadourile, serviciile si avantajele primite gratuit sau subventionate fata de valoarea de piata, daca valoarea lor individuala depaseste 2000 de euro, spre deosebire de 300 de euro, cat era in proiectul Guvernului.

Citeste si:
CCR: Legea pensiilor speciale, parțial neconstituțională. A fost...
CCR: Legea pensiilor...

Citeste pe aceeasi tema:

ANI, salvata de Guvern si de Basescu

Lovitura sub centura: Declaratiile de avere, secretizate


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.