Senatorii din Comisia pentru Agricultura au fost intru totul de acord ca in sezonul de vanatoare 2005-2006, iubitorii acestui sport atat de indragit si de politicieni sa "sacrifice" 1.300 de exemplare de animale salbatice. in sedinta de ieri, senatorii Comisiei au votat, fara nici un amendament, ordonanta de urgenta privind aprobarea numarului de exemplare din speciile urs, lup, pisica salbatica si ras ce se pot impusca in sezonul de vanatoare 2005-2006. Membrii Comisiei chiar au fost de acord ca actul normativ reprezinta o urgenta, pentru ca, altfel, vanatorii inraiti nu ar mai fi stiut cate animale si din ce specii au voie sa doboare.

Cei care au protestat ca ordonanta nu este o urgenta si nu justifica chemarea parlamentarilor din vacanta sunt niste necunoscatori in ale vanatorii, spun "specialistii". Legea le va permite amatorilor de vanatoare sa impuste 250 de ursi, 400 de lupi, 150 de rasi si 500 de pisici salbatice. Dupa ce au epuizat subiectul "vanat", membrii Comisiei pentru Agricultura au trecut la alte subiecte, la fel de importante pentru tara: reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier, organizarea si functionarea Agentiei de plati pentru agricultura, dreptul de proprietate privata pentru cetatenii straini si apatrizi, precum si sprijinul acordat producatorilor de lapte.