Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, spune ca nu se simte pregatita in acest moment pentru functia de presedinte al Romaniei, dar nu exclude o eventuala candidatura a sa in 2014, explicand ca PDL va sustine candidatul cel mai bine cotat in sondaje, o varianta putand fi si Liviu Negoita.

Intrebata, in cadrul unui interviu acordat ziarului "Gandul", ce va face PDL la urmatoarele alegeri prezidentiale, avand in vedere ca Traian Basescu nu mai poate intra in cursa pentru Cotroceni, Elena Udrea a afirmat ca democrat-liberalii vor castiga alegerile cu un alt candidat. "De regula, candidezi cu cel care e cel mai bine cotat in sondaje, care are cea mai mare incredere din partea populatiei. Vom vedea atunci care va fi persoana, poate fi Emil Boc, poate fi alt candidat", a comentat democrat-liberala. Ea a spus ca nu s-a purtat o discutie la nivelul partidului cu actualul sef al statului despre viitorul candidat PDL la prezidentiale. [Blaga: Femeile sunt misogine]

In privinta propriei candidaturi la Cotroceni, Udrea a subliniat ca "este foarte greu sa spui ca o situatie va fi posibila sau nu" peste patru ani, precizand ca "va candida cel care sta cel mai bine in sondaje la momentul acela". Intrebata daca se simte pregatita pentru o asemenea functie, liderul PDL a raspuns: "Nu, categoric, nu. In acest moment nu sunt pregatita sa iau functia de presedinte al statului". Udrea a aratat insa ca, daca ar fi fost intrebata in urma cu 2 ani daca e pregatita pentru functia de ministru, ar fi raspuns la fel, "categoric nu", insa ca in prezent raspunsul este afirmativ, apreciind ca in calitate de ministru, face "o parte din lucrurile care trebuie facute".

Solicitata sa explice daca, in acest context, nu exclude varianta candidaturii sale peste 4 ani, ministrul PDL a precizat: "Nu vreau sa va dau un raspuns transant. Suntem mult prea devreme pentru a face astfel de judecati". Ea a aratat ca Romania ar avea nevoie de un presedinte "care sa sustina reforme mari, profunde ale statului". "Cert e ca trebuie sa fie o persoana care sa poata sa aiba o buna colaborare cu Executivul, sa reuseasca sa impuna reformele de care tara are nevoie sau cadrul legislativ care e necesar", a aratat Udrea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.