Delegatii PNL prezenti vineri la Congresul Extraordinar al partidului au adoptat cu 1083 voturi pentru, 258 impotriva si 13 abtineri Statutul propus de Crin Antonescu prin care se introduce votul pe motiuni si lista, dar se desfiinteaza functia de prim-vicepresedinte.

Lucrarile Congresului Extraordinar al PNL a inceput vineri, punctele luate in dezbatere si supuse votului fiind cele legate de modificarea Statutului partidului pentru introducerea votului pe motiuni si liste in locul votului individual.

Liderul PNL Crin Antonescu spune ca alegerea conducerii partidului pe liste este necesara pentru ca, astfel, nu sunt alesi doar lideri "simpatici", ci este desemnata o echipa care isi asuma un program si a cerut colegilor sai sa nu faca o asociere intre conducerea colectiva si "colectivism".

"Stiu ca votul de echipa, de lista, este antipatic celor mai multi dintre noi. In principiu, si mie. Nu uit ca au fost ocazii in care eu insumi am pledat impotriva lui. Astazi, aceasta formula imi pare necesara pentru ca partidul nu mai vine doar intr-un congres pentru a alege pe cei mai populari, presigiosi si simpatici dintre noi intr-o formula sau alta de conducere. Nu mai vine doar pentru a adopta un program in care ne reafirmam valorile, (...) ci vine sa spuna ca o luam intr-o directie sau alta si ca ne asumam un obiectiv sau altul", a declarat Antonescu.

Presedintele PNL a spus ca, prin alegerea unei strategii de conducere a partidului, liberalii isi asuma o "reforma necrutatoare".

Tariceanu nu vrea sefia PNL

Fostul presedinte al PNL Calin Popescu Tariceanu a declarat ca nu doreste sa candideze la prima functie in partid, fiind o dovada de consecventa mentinerea lui Crin Antonescu ales in 2009, in replica la solicitarea deputatului PNL Mihai Banu, care l-a invitat sa intre in cursa.

"Nu doresc sa candidez indiferent care ar fi forma de Statut care se va vota. Consider ca azi Congresul trebuie sa dea dovada de consecventa. L-am ales pe Crin Antonescu la Congresul precedent, cred ca trebuie sa-i dam posibilitatea sa ne arate tot ce poate ca presedinte al partidului. Nu cred ca ar fi o atitudine serioasa, la un an de la congresul precedent, sa facem o schimbare la conducerea partidului", a afirmat Tariceanu, in aplauzele salii. El a adaugat insa ca aceasta nu inseamna ca nu-l critica pe Antonescu, dar de o "maniera colegiala, constructiva, in interiorul partidului".

Calin Popescu Tariceanu a comentat ca toate cuvintele spuse de Crin Antonescu despre statut ar fi avut intentia de a-i convinge pe delegati ca este unul democratic, tocmai pentru ca stie ca acesta este punctul vulnerabil. "Acest statut poate fi considerat cum vreti dumneavoastra, dar numai democratic nu", a comentat fostul presedinte al PNL.

Liderul deputatilor PNL a precizat ca, daca acest tip de Statut ar fi functionat in PNL, insusi Crin Antonescu nu ar fi putut sa ajunga presedintele partidului pentru ca nu ar fi trecut de "incapatanarea" lui Theodor Stolojan. "Multi dintre cei care sunt azi la conducerea, nu ar fi putut sa promoveze in functiile in care si-au demonstrat capacitatile", a spus Tariceanu. "Partidului ar fi ajuns anchilozat, sclerozat", a adaugat el.

"Nu cred ca formula prin care presedintele partidului arata incredere catre 30 de persoane e ceea ce trebuie unui partid cu adevarat democratic si de esenta liberala. Regret ca acum doua saptamani am primit o lectie de democratie, ma refer la PSD", a mai comentat Tariceanu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.