Noua sesiune parlamentara a inceput ieri, in conditiile in care PDL si UDMR doresc sustinerea in continuare a programului Guvernului, iar opozitia vrea masuri legislative pentru protejarea alesilor locali, in plus la PSD si PDL se pune problema schimbarii liderilor de grup din Camera Deputatilor.

Astfel, pentru PDL, prioritatile legislative ale viitoarei sesiuni parlamentare vor fi Legea reformei sistemului public de pensii, care trebuie adoptata pana in luna iunie, Legea responsabilitatii fiscale, care trebuie sa aduca mai multa ordine in sistemul fiscal si care trebuie votata pana la sfarsitul lunii martie, si Legea educatiei nationale, fundamentata si pornind de la proiectul Miclea, precum si adoptarea Codului de procedura penala si a celui de procedura civila.

De asemenea, parlamentarii PDL vor mai sustine legile vizand dezvoltarea economica, intre care se inscriu modicarea programului "Prima casa", ordonanta privind somajul tehnic, care potrivit premierului Emil Boc va fi adoptata saptamana viitoare, modificarea impozitului minim, care va fi transformat intr-un impozit forfetar restrans, aplicabil numai in anumite domenii, si un proiect de lege care sa vizeze sprijinirea intreprinderilor care angajeaza someri. Premierul a adaugat ca vor fi initiate proiecte care vizeaza agricultura, care sa creioneze cadrul ajutoarelor de stat pentru agricultori, fiind cunoscut faptul ca, incepand din acest an, nu vor mai putea fi acordate anumite subventii.

Nu in ultimul rand, PDL va sprijini votarea unui proiect de lege pentru ratificarea Conventiei privind persoanele cu dizabilitati, dar si modificarea cadrului legislativ din perspectiva Tratatului de la Lisabona, privind cresterea rolului Parlamentului national in context european.

UDMR a transmis, odata cu investirea Cabinetului Boc, ca, desi isi asuma guvernarea alaturi de PDL, nu va fi in detrimentul relatiei cu Parlamentul si ca incerca sa "puna capat unor litigii care ne-au incetinit enorm de mult in efortul nostru de a ne integra din toate punctele de vedere in UE".

Astfel, liderul UDMR, Marko Bela, a declarat ca obiectivele principale ale formatiunii sale sunt descentralizarea si "demolarea statului supracentralizat", precum si "reconcilierea" dintre minoritate si majoritate, atat in Parlament, cat si in societate, si a anuntat ca UDMR va continua sa-si asume proiectele si programele opozitiei pe care le considera "viabile".

Ce planuri are opozitia?

In tabara social-democrata, presedintele partidului, Mircea Geoana, a anuntat, cu ocazia Comitetului National Executiv, ca este nevoie de un Cod electoral, care sa "securizeze" votul romanilor si a lansat din nou tema unei comisii parlamentare de "elucidare" a alegerilor prezidentiale, cat si a celor generale.

Mai mult, PSD solicita suplimentarea bugetelor Educatiei, Sanatatii si Agriculturii, pe care o considera "absolut necesara" in conditiile in care s-ar fi redus cu 30% fondurile pentru investiti in educatie, banii pentru cercetare ar fi scazut cu 40%, finantarea investitiilor in spitale ar fi scazut cu 70%, finantarea programelor de sanatate - cu aproape 20%, iar banii pentru medicamentele compensate ar putea ajunge doar sase luni.

Mircea Geoana a mai anuntat la Comitetul National Executiv ca PSD va continua sa sustina in Parlament proiectele din programul "Romania sociala" si se va opune "derapajelor anti-democratice" ale Partidului Democrat Liberal.

In PNL, liderul deputatilor liberali, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat duminica, la finalul intrunirii celor doua grupuri parlamentare liberale, ca se va implica foarte activ intr-un proiect de reformare a institutiilor statului, iar prim-vicepresedintele Ludovic Orban a spus ca liberalii vor cenzura "sever" Guvernul. Tariceanu a mai spus ca proiectele care vor viza reforma statului, pe care si colegii sai parlamentari "simt nevoia" sa le promoveze, vor face subiectul unor dezbateri cu cetatenii, iar dupa aceea vor fi promovate in procedura parlamentara curenta.

Mai mult, liderul grupului PNL din Camera a explicat ca nu pregateste o singura lege, ci un pachet intreg care presupune de fapt reforma constitutionala si a regulamentelor de functionare ale Camerelor.

La randul sau, prim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban a prezentat prioritatile legislative ale partidului: reducerea impozitului pe venit la 10%, desfiintarea impozitului forfetar, reducerea TVA la constructii noi, la tranzactionarea de constructii noi pentru a stimula construirea de locuinte noi. In plus, Orban a vorbit si despre proiectele proprii ale PNL pe o serie de proiecte majore: legea pensiilor (luarea in calcul a salariului mediu pe economie), propria lege a educatiei, precum si legea administratiei - depolitizarea institutiilor statului si descentralizarea.

In ceea ce priveste relatia liberalilor cu alte partide in opozitie, presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat cu ocazia Delegatiei permanente de sambata ca, din perspectiva sa, este "greu de conceput o alianta politica" intre PSD si PNL, deoarece pentru liberali este momentul sa isi asume singuri o directie.

Schimbari in grupurile parlamentare

In PDL au avut loc discutii despre eventuala schimbare din functie a liderului de grup al deputatilor PDL, Mircea Toader, care a starnit nemultumirile colegilor sai, insa pedelistii au dificultati in a identifica o alternativa, au precizat pentru NewsIn, la 28 ianuarie, reprezentanti ai PDL. Potrivit unor lideri democrat-liberali, deputatii partidului ii reproseaza liderului Mircea Toader lipsa de organizare a grupului, absenta consultarii in momentul luarii unor decizii, dar si faptul ca initiativele acestora nu sunt promovate corespunzator.

"Noi nu lucram ca o echipa, pentru ca nu suntem organizati. Si asta tine de liderul de grup", a precizat pentru NewsIn un deputat PDL.
In PSD, situatia este similara, unii social-democrati dorind schimbarea actualului lider din Camera Deputatilor, Viorel Hrebenciuc. Acesta a declarat saptamana trecuta ca va candida pentru un nou mandat ca sef de grup parlamentar al PSD, dar nu va candida la nicio alta functie la congresul partidului din 20 februarie, spunand ca acest lucru ar putea insemna asumarea infrangerii in alegerile prezidentiale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.