Peste 18 milioane de romani sunt asteptati la urne astazi odata cu deschiderea sectiilor de votare, la ora 7.00, urmand ca, dupa inchiderea acestora, la 21.00, sa fie furnizate primele estimari privind procentele obtinute de cei doi candidati, dintre care unul va fi presedinte pentru cinci ani.

Spre deosebire de primul tur de scrutin, din 22 noiembrie, autoritatile au incercat sa ia masuri care sa rezolve deficientele aparute atunci. Printr-o decizie a Biroului Electoral Central au fost suplimentate cabinele de vot din sectiile speciale, acolo unde numarul acestora, la primul tur, a fost sub numarul stampilelor cu mentiunea "Votat" repartizate fiecarei sectii, relateaza NewsIn.

Astfel, in fiecare sectie speciala, destinata persoanelor care nu domiciliaza in localitatea respectiva, dar care doresc sa voteze, vor fi cinci cabine de vot.

Tot prin decizie BEC, vor fi folosite urne mobile daca sunt astfel de solicitari. Presedintii de sectii de votare au primit sambata seara, intre orele 18.00 si 20.00, cererile de vot cu urna speciala.

Votul in sectiile speciale va fi supravegheat si de camere web, care sa poata surprinde si identifica cetatenii care isi exercita dreptul de vot, in momentul in care introduc buletinele in urne. Masura a fost luata pentru ca, in eventualitatea semnalarii unor fraude electorale, inregistrarile video sa poata fi folosite ca proba in instanta. In ceea ce priveste sistemul de inregistrare video din sectiile de vot, BEC a stabilit ca presedintii birourilor electorale ale sectiilor de votare au obligatia de a instiinta personalul tehnic auxiliar insarcinat cu operarea mijloacelor de inregistrare video si a computerelor ca, dupa salvarea continutului video de pe aparatele de inregistrare, acesta trebuie sters de pe computerele folosite.

O alta decizie a BEC este ca persoanele care au implinit 18 ani intre cele doua tururi de scrutin sa poata vota, la sectiile la care sunt arondate protrivit domiciliului sau in sectiile speciale, conform dispozitiilor legale.

La prezidentialele din 2009 sunt 41 de circumscriptii electorale la nivel judetean, o circumscriptie la nivelul Capitalei si una care va reprezenta diaspora, in care au fost organizate 21.706 sectii de votare: 18.053 de sectii permanente, 3.359 de sectii speciale, la care se adauga 294 de sectii in strainatate. In Bucuresti sunt organizare 34 de sectii de vot speciale.

Alegatorul trebuie sa prezinte actul de identitate membrilor biroului electoral al sectiei de votare. Prin act de identitate se intelege: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pasaportul diplomatic, pasaportul diplomatic electronic, pasaportul de serviciu, pasaportul de serviciu electronic, iar in cazul elevilor din scolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile in ziua votarii.

Daca alegatorul voteaza la o sectie de votare speciala, trebuie sa completeze o declaratie pe proprie raspundere privind faptul ca nu a mai votat si nu va mai vota la alta sectie de votare. Formularul declaratiei ii va fi inmanat de catre presedintele sectiei de votare sau de membrul desemnat de acesta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.