Traian Basescu sustine ca Adrian Nastase si Ludovic Orban au venit la el acasa cu interventii personale, primul cerand o solutie pentru inchiderea dosarului penal, iar Orban interesandu-se daca trecerea de pietoni pe care ar fi lovit un copil putea fi monitorizata de camerele web de la Cotroceni.

"Pot sa va spun, Adrian Nastase a venit la mine acasa in prima parte a mandatului meu. Orban, cand a avut accidentul cu masina, cu copilul lovit pe trecerea de pietoni. (Nastase n.r.) voia sa gasim o solutie sa se inchida dosarul. Va pot face aceasta afirmatie, daca o va nega, o sa am toate probele ca a facut-o. Ludovic Orban, cand a avut accidentul, il framanta daca pe Cotroceni sistemul de supraveghere filmeaza si trecerea de pietoni. Era interesat daca poate continua minciuna ca nu a atins copilul", a declarat presedintele la Realitatea FM.

Basescu a precizat ca poate demonstra vizitele cu registrul de la domiciliul sau si ca "lista" poate continua, dar nu a mentionat si alte nume. Seful statului a precizat, la solicitarea moderatorului, ca a dezvaluit aceste aspecte doar acum, cu trei zile inainte de alegerile prezidentiale, pentru ca nu l-a intrebat nimeni pana acum, transmite NewsIn.


Nastase: Basescu
e un mincinos

Fostul premier, Adrian Nastase, sustine insa ca Traian Basescu minte cu nerusinare si a tinut sa-si explice vizita de la casa presedintelui. "Traian Basescu m-a sunat pe mobil sa-mi spuna ca nu el este in spatele actiunii impotriva mea. M-a invitat la el ACASA (as fi putut sa merg acolo fara sa fi fost invitat de el?) pentru a se justifica si pentru a-mi spune ca el nu da dispozitii procurorilor. La randul meu, i-am spus ca nu-l cred si ne-am despartit, eu pastrandu-mi si acum parerea ca instructiunile respective le-a transmis prin intermediari", scrie Adrian Nastase pe blogul sau.

Pesedistul il acuza pe Basescu de afirmatii mincinoase si sustine ca prin astfel de "declaratii socante" seful statului incearca sa fuga de orice discutie legata de mandatul lui de presedinte.

Orban: Acuzatiile sunt absurde

"Este absurda declaratia lui Traian Basescu. Oricine cunoaste relatia de adversitate dintre mine si Traian Basescu stie ca este imposibil ca eu sa-i fi cerut sa intervina pentru mine in vreun dosar. Daca i-as fi cerut un lucru ilegal, sunt convins ca ar fi profitat si ar fi anuntat public. Faptul ca vine si arunca o fumigena la doi ani distanta de eveniment il descalifica", a spus Orban. "Basescu este ca un inecat care se agata de orice pai gaseste la indemana. Imi pare rau, nu stie sa piarda, sa accepte infrangerea", a mai afirmat prim-vicepresedintele PNL.

Basescu nu face favoruri

Traian Basescu a spus ca sistemul de interventii, care era unul "curent" inainte, a generat suparare, considerandu-se ca presedintele tarii este impotriva clasei politice. "Dar nu cred ca in Romania s-a terminat cu acest tip de a face politica. Din acest motiv sunt si foarte urat de politicieni. Din acelasi motiv oameni ca Vantu, Voiculescu si Patriciu sunt suparati. Aduceti-va aminte ca toata supararea d-lui Patriciu este generata ca i s-a facut dosar care a ajuns in instanta", a declarat presedintele. El a precizat, intrebat de moderator, ca omul de afaceri clujean Arpad Paszkany nu a facut interventii, ci a trimis un memoriu la Presedintie, ca multi alti oameni nemultumiti de Justitie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.