Partidul lui Dan Voiculescu isi negociaza viitorul in aceste zile. Cum PSD inca nu ii da sperante, pentru PC exista variantele de a se topi in PNL sau de a rata Parlamentul.

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, ne-a declarat ieri in exclusivitate ca va propune astazi in cadrul CNC-ului Aliantei DA o solutie de compromis privind continuarea colaborarii cvadripartite din Coalitie: "PC sa fuzioneze fie cu noi, fie cu PD. Este pozitia mea si am sa fac aceasta propunere", a spus Motreanu. Din informatiile pe care le detinem, exista, la nivelul PNL, trei curente vizavi de PC. Unul vizeaza ruperea relatiilor cu PC. O alta tabara agreeaza propunerea lui Motreanu.

In sfirsit, ar mai exista o varianta si anume preluarea pe listele Aliantei a unor fruntasi umanisti. Acesta a fost printre altele si subiectul discutiei telefonice de simbata seara dintre premierul Tariceanu si Dan Voiculescu. Surse din anturajul premierului ne-au declarat ca si in cazul in care Alianta ar lua doar 40% la anticipate (ipoteza pesimista - n.a.), cu procentele ce vor mai reveni din redistribuiri, ar putea accede in Parlament si 10-15 umanisti, chiar daca nu vor fi pe primele doua locuri pe liste.

Locuri sigur eligibile PNL nu va oferi, Delegatia Permanenta a partidului hotarind clar ca actualii senatori si deputati isi vor conserva pozitiile pe listele electorale. Intre timp, devine din ce in ce mai sigur ca reprezentantii PC ar putea lipsi din formulele guvernelor de sacrificiu, care vor fi prezentate de premierul Calin Popescu Tariceanu in Parlament. •


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.