"Este vorba, in primul rand, de o plangere administrativa prealabila, pe care am depus-o in aceasta dimineata la Palatul Cotroceni si care este sustinuta de cele doua organizatii - Agentia pentru Monitorizarea Presei si Pro Democratia. O plangere care pune in evidenta o serie de iregularitati cu privire la referendum. Tot in aceasta dimineata (miercuri -n.r.) a fost depusa, la Curtea de Apel Bucuresti, la Sectia 8 - Contencios administrativ, o cerere de suspendare a referendumului. Aceasta cerere de suspendare este facuta pana cand procedura administrativa de care va vorbim, o procedura de contencios administrativ, va avea o solutie intr-o directie sau alta", a declarat miercuri, presedintele APD, Cristian Parvulescu.
Potrivit lui Parvulescu, CAB poate emite o ordonanta prezidentiala de suspendare a referendumului.
"Vrem sa mergem la Strasbourg, pentru ca noi credem ca este foarte important ca asemenea precedent sa nu mai functioneze nici in Romania si nici in alte state europene", a continuat Parvulescu, aratand ca un astfel de demers va duce la lamurirea "multor situatii". "Noi stim ca exista o serie de recomandari ale Adunarii Parlamentare ale Consiliului Europei si ale Comisiei de la Venetia cu privire la organizarea alegerilor", a mai spus Parvulescu, transmite NewsIn.
Curtea de Apel Bucuresti a stabilit pentru 19 noiembrie primul termen pentru discutarea cererii de suspendare a decretului emis de presedintele Traian Basescu pentru organizarea referendumului pentru Parlament, depusa miercuri de Asociatia Pro Democratia si Agentia de Monitorizare a Presei.
Tot miercuri Asociatia Pro Democratia si Agentia de Monitorizare a Presei au depus, la CAB, o actiune de suspendare a executarii acestui decret, motivand ca este ”o deturnare de putere din partea presedintelui, care ar avea un avantaj electoral fata de ceilalti candidati la presedintie, care nu pot emite astfel de acte”, potrivit avocatului Pro Democratia, Corneliu Liviu Popescu.
Doua ONG-uri cer in instanta suspendarea referendumului
© INTACT IMAGES/Jurnalul National/Bogdan Iurascu
Agentia de monitorizare a presei (AMP) si Asociatia Pro Democratia (APD) au depus miercuri, la Curtea de Apel Bucuresti, o cerere care vizeaza suspendarea referendumului pentru Parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari, al carei termen a fost stabilit pentru 19 noiembrie.
Discutii asupra articolului "Doua ONG-uri cer in instanta suspendarea referendumului":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
basescu e presedinte pana cand se investeste alt presedinte sau pana cand incepe campania electorala?
(2 comentarii, 39 vizualizari)
basescu e presedinte pana cand se investeste alt presedinte sau pana incepe campania electorala? fiind campanie electorala ar trebui ca el sa-si ia concediu ca sa nu sara ong-urile de fiecare cand...
unde a ascuns ministrul transportului flota romaniei?
(1 comentariu, 38 vizualizari)
