Ministerul Muncii isi propune sa realizeze un studiu "pentru identificarea principalelor caracteristici ale profilului oamenilor politici (femei si barbati)" din Romania, in valoare de 110.000 lei si sa comande un sondaj privind tendintele de vot ale populatiei pe criterii de sex, de 30.000 lei.
Astfel, Ministerul Muncii propune realizare unui studiu estimat la 100.000 lei, pentru identificarea principalelor caracteristici ale profilului oamenilor politici din Romania, la care se va adauga un raport un raport al studiului evaluat la 10.000 lei si un "barometru de opinie privind tendintele de vot ale populatiei, luand in considerare criteriul sex", "implicatiile bugetare" ale acestui din urma proiect fiind estimate la 30.000 lei.

Aceasta analiza propusa de reprezentantii Ministerului Muncii face parte din "Strategia nationala pentru egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru perioada 2010-2012", ce isi propune "incurajarea participarii echilibrate a femeilor si barbatilor la procesul de luare a deciziilor", potrivit proiectului de lege publicat pe pagina de internet a Ministerului Muncii, transmite NewsIn.

Proiectul de lege isi propune sa incurajeze participarea echilibrata a femeilor si a barbatilor la toate nivelurile de luare a deciziilor in conditiile in care "rezultatul alegerilor generale din 2008 arata ca dintr-un numar total de 471 de locuri de parlamentari, femeile detineau 46 de locuri (9,76%)", fata de alegerile generale din 2004, cand "dintr-un total de 496 de locuri, femeile detineau 50 de locuri (10,66%)".

Initiatorii proiectului atrag atentia ca procentul este " foarte scazut in comparatie cu media parlamentelor statelor UE (24%) si cu procentul din Parlamentul European in legislatura 2004-2009 (31%)".

Totodata, autorii proiectului de lege atrag atentia asupra faptului ca "la nivel guvernamental, in anul 2004 din 15 ministere si 25 de ministri, 3 ministere erau incredintate femeilor (12%), iar in anul 2008 nici o femeie nu mai detinea functia de ministru, in timp ce in anul 2009 - 19% din numarul total de posturi de ministru sunt incredintate femeilor (4 femei)".

In ceea ce priveste participarea femeilor la primul nivel de luare a deciziei in cadrul ministerelor, "posturile publice de conducere care sunt politice (secretar de stat si subsecretar de stat) ocupate de femei, sunt slab reprezentate.

Astfel, daca pentru anul 2007, la primul nivel de decizie dupa cel de ministru (secretar de stat, secretar general ), doar 27,8% dintre pozitii erau ocupate de femei, in anul 2009, procentul acestora este de 25% din total (in 12 din cele 19 ministere existente, femeile nefiind reprezentate deloc la acest nivel)", se mai arata in Proiectulul de Hotarare privind aprobarea Strategiei Nationale pentru Egalitatea de Sanse intre femei si barbati.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.