"De 15 ani in Romania doar se mimeaza si se amana, iar eu vreau sa termin cu acest lucru. Poporul roman poate sa atinga acest tel si il va atinge", a declarat presedintele pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, inaintea deciziei Curtii Constitutionale

Presedintele Traian Basescu respinge in mod categoric eventualitatea amanarii cu un an a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Intr-un interviu publicat ieri de Frankfurter Allgemeine Zeitung si preluat de Rompres, seful statului a spus ca o astfel de amanare nu este in interesul Romaniei. "De 15 ani in Romania doar se mimeaza si se amana, iar eu vreau sa termin cu acest lucru. Poporul roman poate sa atinga acest tel si il va atinge", a subliniat presedintele.

El a admis ca, dupa esecul referendumurilor din Franta si Olanda si al Consiliului European de vara, Romania trebuie sa-si indeplineasca si mai serios obligatiile pe care le are pentru a intra in UE. "Acest lucru reprezinta o presiune suplimentara care, din doua motive, nu era neaparat necesara: unu, deoarece actuala guvernare este ferm hotarata sa respecte obligatiile contractate in cadrul negocierilor de aderare si, doi, pentru ca scopul nostru este sa fim admisi la 1 ianuarie 2007", a spus presedintele.

Constitutia Europeana nu a esuat inca

In opinia sa, Constitutia europeana nu a esuat inca. El si-a exprimat convingerea ca Europa va gasi o solutie, subliniind ca o Europa in care deciziile se iau cu dificultate ar pierde din credibilitate in fata cetatenilor sai. "O Europa fara Constitutie nu ramane decat o zona de liber schimb, in timp ce o uniune politica are nevoie de o Constitutie, iar asigurarea pacii - de o uniune politica", a declarat Basescu. In opinia sa, o Europa unita din punct de vedere politic inseamna in primul rand o politica externa si de securitate comuna, iar in al doilea rand, inseamna a face fata concurentei si a mentine bunastarea.

Traian Basescu a admis ca, dupa largirea cu zece state, la care se vor adauga Romania si Bulgaria, Europa are nevoie de o pauza, dar, luand in considerare faptul ca Europa trebuie sa mentina pacea, urmatoarea prioritate o reprezinta Balcanii de Vest. "Politicienii din aceasta zona trebuie sa inteleaga faptul ca standardele europene in ceea ce priveste protectia minoritatilor, respingerea extremismului si colaborarea regionala sunt necesare pentru integrarea europeana. Europa nu va fi sigura daca Balcanii de Vest nu vor fi integrati dupa standarde europene", a accentuat presedintele.

In privinta Turciei si Ucrainei, Traian Basescu a considerat drept un compromis acceptabil atat pentru UE, cat si pentru cele doua tari mentionate stabilirea unui parteneriat privilegiat prin care cele doua state nu se vor simti date la o parte, iar UE ar castiga timp pentru a-si clarifica pozitia fata de viitoarea integrare. "Consider ca foarte important sa nu se spuna NU acestor tari", a subliniat presedintele.

Legat de rolul Romaniei in Uniunea Europeana, seful statului a subliniat ca tara noastra trebuie sa faca fata sarcinilor unei tari aflate la granita de est a Uniunii si care pazeste frontierele acesteia. "Dupa Finlanda, noi avem cea mai lunga granita cu state din afara UE, adica 2050 km. Avem obligatia de a intretie o politica de buna vecinatate, deoarece aceasta inseamna securitate pentru intreaga Europa. Putem fi un bun partener comercial si un exemplu bun atat pentru tarile din vestul Balcanilor, cat si pentru Ucraina, Georgia si, de ce nu, pentru Federatia Rusa. Fortele armate ale tarii noastre au fost modernizate, aflandu-se in misiuni in diferite zone de criza, din vestul Balcanilor pana in Afganistan", a relevat Traian Basescu.

Resemnarea lui Tariceanu

Premierul Tariceanu a declarat marti, la postul public de radio, ca nu crede ca ar fi "cea mai mare tragedie daca amanarea Romaniei la aderare s-ar produce, si aceasta pentru un an", precizand ca din toate punctele de vedere, ar fi de dorit ca aderarea la UE sa se faca la 1 ianuarie 2007, conform calendarului stabilit. Seful Executivului spune ca de aceea autoritatile romane nici nu au luat in calcul pana in momentul de fata posibilitatea amanarii cu un an si toate eforturile care sunt facute in prezent sunt calate in directia indeplinirii angajamentelor asumate, astfel incat Romania sa poata adera la 1 ianuarie 2007.

"Eu, pana acum, n-am auzit oficiali europeni care sunt responsabili cu integrarea la nivelul UE, la nivelul Comisiei, care sa se pronunte in acest sens (al amanarii aderarii - n.r.). Sigur ca exista speculatii - poate in presa, opinii... Trebuie sa ne obisnuim si cu diversitatea de opinii. Nu putem sa punem toata lumea sa cante la unison si sa laude Romania. Vreau sa va spun ca la nivelul UE si mai ales al Comisiei, care este chemata sa monitorizeze atent progresele pe care Romania le face, este o apreciere pozitiva: se constata progrese importante", a subliniat Tariceanu.

Nastase, neinspirat

Liderul PSD, Adrian Nastase, a tinut ieri sa comenteze declaratiile relaxate ale premierului Tariceanu. In lipsa de inspiratie, fostul prim ministru a ajuns la concluzia, exprimata de ziarul ZIUA cu o zi inainte, si anume ca afirmatiile lui Tariceanu "demobilizeaza". "Am fost extrem de surprins de aceasta declaratie, pentru ca ea, intr-adevar, demobilizeaza", a precizat Nastase. Liderul PSD a mai spus ca, in ciuda constrangerilor si problemelor existente, seful Guvernului are datoria "de a mobiliza eforturile pentru a realiza imposibilul chiar in astfel de situatii". Nastase a adaugat ca niciodata solutia unei probleme dificile nu este cea a abandonului sau cea a dezangajarii.

Pierderi de doua miliarde de euro

Fostul negociator-sef pentru Uniunea Europeana, Vasile Puscas, a declarat, tot ieri, ca amanarea cu un an a aderarii Romaniei la UE ar insemna pierderi de doua miliarde de euro pentru tara. Potrivit fostului negociator-sef, ar fi vorba de pierderi din fondurile structurale, care se acorda statelor membre si de care Romania nu ar mai beneficia. "Un alt efect colateral negativ ar fi stoparea investitiilor straine directe", a mai spus Puscas.

Fostul negociator-sef a avertizat si asupra riscului privind refuzuri de ratificare a tratatului de aderare a Romaniei cu UE venite din partea unor parlamente nationale, cum ar fi cele din Franta sau Austria. "Sunt multe state unde gradul de acceptabilitate al unui val al extinderii este scazut", a explicat fostul negociator sef cu Uniunea Europeana. Cat despre declaratiile lui Tariceanu, Puscas a spus ca acestea inseamna o pregatire a populatiei in eventualitatea unei decizii privind activarea clauzei de salvgardare.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.