Apartamentele de serviciu aflate in patrimoniul Consiliului Judetean Vrancea sunt folosite de presedintele acestuia, Marian Oprisan, pentru a face cadouri politice membrilor coalitiei aflate la guvernare. Sotir Stancu (64 de ani), consilier in cadrul Consiliului Local Focsani, ales pe listele PUR Vrancea, a primit recent un apartament de serviciu din fondul locativ de stat, pe motiv ca nu are unde sa stea. Fost director in cadrul unei companii multinationale, Sotir Stancu este, potrivit declaratiei de avere, posesorul unei vile in statiunea Lepsa din Muntii Vrancei si al unui autoturism Cielo. Miza "afacerii" se pare ca a fost insa constituirea unei majoritati PSD-iste confortabile in cadrul CL Focsani.

Improprietarirea cu o locuinta de protocol a iesit la iveala zilele trecute, cand Sotir Stancu, care a fost presedintele PUR Focsani, a anuntat ca si-a dat demisia din partidul care l-a propulsat in legislativul local, fiind asteptat in PSD. Consilierul nu a dat prea multe amanunte despre motivele demisiei sale, insa a lasat sa se inteleaga ca nu-i place noua orientare a partidului condus de Dan Voiculescu. Totusi, in ciuda protocolului de guvernare incheiat intre Alianta D.A. si P.C., Sotir Stancu a fost mai mereu alaturi de grupul consilierilor PSD.

Haiducie in stil PSD

Repartizarea apartamentului s-a facut in conditiile in care pe listele de asteptare ale Primariei Focsani se afla peste 3.000 de tineri care asteapta de ani buni o casa. Contactat de reporteri, Marian Oprisan a declarat ca i-a repartizat consilierului local un apartament pentru ca nu avea unde sa stea. Intrebat totusi de ce l-a ales pe acesta, care are deja o vila, si nu pe tinerii saraci care asteapta un apartament din fondul locativ de stat, Oprisan a spus ca, daca PSD ar fi fost la putere, toti ar fi avut acum o casa, fara sa ofere si alte amanunte!

Inca de acum un an presa locala a atras atentia ca primarul Focsaniului, Decebal Bacinschi, si Marian Oprisan iau de la saraci si dau la bogati dupa ce legislativul local a decis sa transforme 56 de locuinte sociale, construite de compania britanica Mivan Kier, in locuinte de serviciu. In plus, Consiliul Local Focsani il abilita pe presedintele Consiliului Judetean si al PSD Vrancea, Marian Oprisan, sa imparta aceste case, pe motiv ca la primarie nu au fost depuse asemenea solicitari.

Desi admitea ca nu e chiar moral, primarul Focsaniului spunea, la acea vreme, ca nu este o ilegalitate sa schimbe destinatia respectivelor locuinte. Timpul a demonstrat ca decizia a deschis calea clientelei politice de a se muta in casa noua, mai ales ca locuintele au fost construite la standarde de lux.

"Sa stau in strada?"

In ceea ce-l priveste pe consilierul independent Sotir Stancu, acesta spune ca nu i s-a cerut nici un serviciu in schimbul acestei locuinte si ca a votat tot timpul asa cum i-a dictat constiinta. El a precizat ca a pierdut locuinta pe care a avut-o in Focsani in urma divortului, iar vila de la munte nu e decat una de "doua camere una peste alta". "Sunt un om prea batran, am multa minte si experienta ca sa fiu luat de val, am condus 40 de ani. N-am putut sa le fac pe toate in viata, in viata personala am avut o drama, dar ne-am dus necazul cu demnitate si ne-am despartit civilizat. Apartamentul a fost cumparat pe numele fetei, asa ca a trebuit sa-l eliberez dupa divort. Ce sa fac, sa stau in strada?".


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.