PC astepta ieri ca Biroul Politic al PPE sa discute cererea sa de aderare. Inaintea analizarii solicitarii, trimisul conservatorilor, Daniela Popa, se pregatea sa faca fata tirului de intrebari din partea popularilor europeni, cu privire la doctrina si identitatea partidului. La lucrarile PPE participa si reprezentantul PD, Sorin Frunzaverde. Spre deosebire de PC, democratii nu au emotii, pentru ca abia acum depun solicitarea de aderare la curentul popular european, asa incit nu se asteapta sa primeasca raspunsul pe loc. In plus, la recentele lucrari ale grupului parlamentar al PPE, tinute la Bucuresti, toti liderii europeni prezenti au emis mesaje incurajatoare la adresa democratilor, desi acestia nu imbratisasera oficial doctrina populara.

PPCD se vrea arbitru

Fostii taranisti se declara neconvinsi de convertirea PD la curentul popular. Prim-vicepresedintele PPCD, Serban Bubenek, a declarat ieri ca PD nu a prezentat un program politic clar. In consecinta, PPCD va urmari cu atentie activitatea PD in cadrul guvernului, pentru a vedea orice simptom care sa demonstreze insusirea valorilor populare. In caz ca da, Bubenek a anuntat ca PPCD ar fi dispus sa mearga pe liste comune la alegeri, precizind insa ca o fuziune este exclusa.

Intre timp, fostii taranisti au lansat ideea unei dezbateri la nivel national, care sa implice partidele populare, sindicatele, patronatele, societatea civila si Biserica Ortodoxa Romana. Acestea ar urma sa se constituie intr-un Forum Popular, care sa impuna clasei politice proiecte care sa reflecte doctrina populara. "Noi nu sintem partid parlamentar, dar daca vom convinge societatea civila, patronatele, sindicatele de utilitatea anumitor proiecte si masuri, Parlamentul va trebui sa tina cont de ele", a explicat Bubenek, anuntind, totodata, ca PPCD si UDMR vor semna un protocol in acest sens, pina la sfirsitul saptaminii.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.