Aseara, la Bruxelles, s-au finalizat ultimele doua capitole: Justitie, Afaceri Interne si Concurenta

Delegatia condusa de ministrul de Externe Mircea Geoana a sosit, ieri dimineata, la Bruxelles, pentru a participa la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ministri de Externe si pentru a discuta cu oficiali ai CE si ai Parlamentului European pe tema negocierilor de aderare la UE, in special cu privire la finalizarea capitolelor "Justitie", "Afaceri interne" si "Concurenta". Din delegatia romana fac parte negociatorul sef al Romaniei cu UE Vasile Puscas, secretarii de stat in MAE George Ciamba si Victor Bostinaru si consilierul prezidential Corina Cretu.

Ministrul Roman de externe a declarat aseara pentru "Gardianul" ca tara noastra a incheiat negocierile cu Uniunea Europeana. Totodata Geoana a declarat ca le-a prezentat liderilor principalelor grupuri din Parlamentul European evolutiile recente din Romania, alegerile care s-au incheiat si pregatirea pentru turul doi al alegerilor prezidentiale, ca si evolutiile in negocierile cu UE. Ministrul a afirmat ca incheierea negocierilor in urmatoarele zile va permite si Parlamentului European o evaluare pozitiva privind Romania. "O relatie mai stransa cu PE si cu marile partide politice europene reprezinta pentru autoritatile romane o prioritate, in perspectiva finalizarii negocierilor si semnarii Tratatului de aderare", a aratat Geoana. El a mai spus ca a avut o discutie si cu raportorul PE pentru Romania, Pierre Moscovici, despre urmatoarele etape ale dezbaterii raportului PE pentru Romania.

Geoana a precizat ca dezbaterea finala asupra raportului va avea loc saptamina viitoare, iar in luna ianuarie PE va vota acest raport, daca acest lucru nu va fi posibil in decembrie.

Alegerile din Romania, subiect fierbinte

Intrebat daca parlamentarii europeni s-au declarat ingrijorati de desfasurarea alegerilor din Romania si au dorit sa afle detalii pe aceasta tema, Geoana a raspuns ca a existat un impact negativ al "declaratiilor iresponsabile ale lui Traian Basescu".

Ministrul a prezentat, inca odata, ce s-a intimplat, precizind ca oficialii OSCE au declarat, inclusiv marti, la conferinta ministeriala OSCE de la Sofia, ca alegerile au fost corecte si libere si ca au existat doar incidente marginale, care trebuie corectate. Geoana considera ca aceste intrebari ale oficialilor europeni au aparut "in mod firesc", pentru ca atunci cind un lider al opozitiei face acuzatii atit de grave este firesc ca sistemul sa reactioneze. Ministrul recunoaste, insa, ca au existat incidente, acestea trebuind corectate si pedepsite conform legii, dar s-a declarat convins ca turul al doilea de scrutin va fi impecabil din punctul de vedere al organizarii.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.