Politica 6 Mai 2009 04:38
Aura Vasile si Magda Bistriceanu s-au incaierat in vazul multimii.
In coltul din dreapta - Mag­da Bistriceanu, imaginea PSD la europarlamentarele din 2007 si prezenta nelip­sita de la toate manifestarile cu caracter electoral. Gurile rele din partid spun ca bene­ficiaza de sustinerea lui Mircea Geoana si a mai multor lideri din conducerea centrala. In coltul din stanga - Aura Vasile, deputat si mana dreapta a lui Marian Vanghelie, omul care se ocupa de organizarea actiu­nilor pesedistilor bucures­teni. Meciul dintre cele doua, declansat cu ocazia zilei Muncii, s-a lasat cu amenintari de excludere din partid si interventii "de sus" pentru aplanarea conflictului.

"Nu mai ai ce cauta la actiunile de partid", a fost mesajul razboinic cu care Aura Vasile a intampinat-o pe Magda Bistriceanu in parcul Izvor. Fumul gratarelor si atmosfera campeneasca a ascuns de ochii lumii mica drama din sanul familiei pesedistilor. Luat prin surprindere de confrun­tarea celor doua doamne, Marian Vanghelie nu a dorit sa intervina si s-a miscat subtil catre alte directii. Aceasta desi pe traseul mitingului organizat de ziua Muncii, seful social-democratilor din Capitala nu s-a deranjat sa o aiba in dreapta lui pe doamna Bistriceanu. Nici Mircea Geoana si nici vicepremierul Dan Nica nu au parut ca au ceva impotriva acestei prezente alaturi de ei. Cu toate acestea Aura Vasile, cea care a coordonat actiunea de 1 Mai, nu a savurat imaginea surprinsa de camerele de filmat.

"Magda Bistriceanu nu a avut nici un rol in organizare. A venit si s-a postat langa Vanghelie. Ii place sa apara in poze", au spus deranjati apropiatii deputatului PSD. Mai mult, intrusei i s-a sugerat sa nu isi faca aparitia la intalnirea de la Brasov, unde filialele din Capitala, Giurgiu si Ilfov erau instruite pentru alegerile pentru Parlamentul European. Unii din partid s-au grabit sa spuna ca Magda a fost astfel concediata. Numai ca nu au fost de acord cu acest lucru greii partidului."


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.